Marian Toader, primarul comunei Zăbrani publică, de obicei, pe facebook diverse aspecte, stadii de lucrări, realitatea la zi din comuna condusă de către el. Dacă majoritatea postărilor sunt despre lucruri pozitive, mai sunt și unele postări negative. Atât de ferm și pornit a fost, și pe bună dreptate, într-o postare recentă încât nu ne-am putut abține să nu o publicăm. Din păcate, și nu credem că este vorba numai de Zăbrani, sunt unii dintre noi care, intenționat sau nu, pun frână dezvoltării satelor, comunelor și orașele trăim. Cu intenția să facă rău? Cui?

Iată ce a scris (pe fb) Marian Toader. Partea neagră a articolului:  „Măi, animalelor! (ca să parafrazez un clasic în viață). Prin comportamentul nostru de zi cu zi, dăm dovadă că această interjecție ne caracterizează tot mai mult în ultima perioadă de timp!Este peste puterea mea de gândire, în condițiile în care firma de salubrizare ridică regulat gunoiul menajer, să vezi oriunde întorci capul, gunoaie! Gunoaie pe stradă, gunoaie pe marginile drumurilor județene, gunoaie în parcări?!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am reamenajat de curând parcarea de la Neudorf (Roșia; intersecția Dj 691 cu Dj 682), am ridicat peste 10 camioane de gunoi, am nivelat cu autogreder si am pus un container pentru gunoi. Dincolo de faptul că s-au furat roțile containerului, aceste mizerii bipede au umplut marginea drumului județean și parcarea cu tot felul de gunoaie, moloz, saltele și unele resturi de electrocasnice!” 

Și acum iată o mică parte albă, pozitivă a ceea ce se întâmplă acum în comuna Zăbrani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Azi (ieri, n.red.), am turnat cea de-a doua centură a dispensarului medical Chesinț. O lucrare de reabilitare foarte bine executată de către constructor, la o clădire construită din văiugă, în anul 1901. După sărbători, în funcție de cum ne permite vremea, vom începe lucrările de montare a acoperișului.” – Marian Toader