Mai țineți minte când, din cauza mea (sau „datorită” mie și „din cauza lor”, mă rog!), o cunoscută firmă de curierat din Arad a luat 15.000 de lei amendă de la Protecția Consumatorului, pentru prestația ei execrabilă? Ei bine, sunt la un pas de a repeta figura, de data asta însă „din cauza” prestației de doi bani găuriți cu tunul a „retailerului” pe nume… Dar mai bine, NU. Nu-i zic numele. Încă. După ce mi-a pocnit o venă-n cap explicându-i responsabilei de magazin că atunci când vinzi o marfă despre care spui că o ai pe stoc, ar fi bine chiar să o ai pe stoc, le-am dat termen până mâine să presteze frumos și să aducă marfa de unde-or ști. Că de plătit, am plătit-o. Eeeeei!
Ce-mi mai place chestia asta cu Protecția Consumatorului! Te mai simți și tu, consumator de rând, cât de cât răzbunat. A fost însă fain modul în care responsabila magazinului s-a rugat de mine să nu scriu/spun nimic rău despre firma cu pricina: „Doamnă, mi-a zis, să nu scrieți nimic rău de firma noastră pe facebook, că nimic nu ne sperie mai tare ca ziarele și influensării.” Bine, recunosc, i-am „amenințat” că scriu de ei pe feisbuc dacă nu se pun la punct. Vă dați seama? Parcă le-aș fi pus Kalașnikovul la tâmplă.
Oare ce spune despre noi faptul că numai oprobriul public ne mai determină să ne mișcăm cât de cât corect? Hm?
Eugenia CRAINIC (fb)