M-am obișnuit să fac cumpărături dimineața, înainte de serviciu, să am cât mai puțină lume prin preajmă. Pe scurt, basculat infanta la școală la 7.30, la 7.35 pătruns în forță în Kaufland Micălaca, lume destul de rară (spre deloc), atmosferă generală de aranjat marfă pe rafturi, ambient: radio nu știu care, cu o melodie imposibil de ținut minte. În șapte minute iau țintit ce am de luat, alerg la casă. Ce să vezi, toate casele… închise. Sunt îndrumată însă de o angajată, apărută ca de nicăieri, spre casele cu auto-scanare, chit că jupâneasa s-a exprimat „mergeți la casele cu self-scan”, că așa a învățat ea la vreun „training”, pesemne. Și mă duc, chit că, deși în magazin fuseseră maximum opt persoane, iar casele cu „self-scan” tot atâtea, în loc ca acestea să fi fost ieșite de mult din incintă (dacă ar fi funcționat la foc automat casele obișnuite), erau adunate „pe rit încruntat și blestemat” în fața caselor de care vă ziceam mai sus. Fiindcă, nu-i așa, dacă oricare din noi am fi vrut să ne facem în viață casieri la Kaufland, ei bine, fix asta ne făceam. Și dă-i și scanează, drace, că fix ieri, când s-a petrecut acțiunea, m-a somat fiică-mea să-i iau 20 de caiete „fără linii sau pătrățele”, bașca am vârât în coș, neștiind ce scanare a naibii mă așteaptă, 30 de plicuri cu „treat” pentru mâță. Și dă-i și scanează rapid, că vremea tace și trece, plic după plic, caiet după caiet, până când, brusc, ecranul din fața mea se albește ca ochiul drept al unui unchi de-al meu, care de copil a căzut într-o suveică și a rămas orb pe viață; îngrozită, întrucât scanasem jumătate din plicuri, caiete și ce mai aveam eu acolo, am dat să chem o vânzătoare să mă „depaneze”. Vezi de treabă! Respectiva se căznea cu alții cărora li se albiseră ecranele; iar de chemat, n-am chemat-o eu prima, că mai erau unii tot în „mod așteptare” în fața nenorocitelor de case de auto-scanat, astfel că, pentru o minimă stare de bine, am sunat la serviciu cum că întârzii, să se știe. Dar să vă descriu tabloul general. Lumea – furioasă și grăbită; vânzătoarea desemnată să ajute neajutorații – depășită de situație; jumătate din cei de la casele cu self-scan – bătrâni (unde s-or duce la șapte jumate dimineața?) neajutorați, stând să ajungă și la ei depanatoarea; femeia asta, vânzătoarea de care vă zic, era transpirată deja, alerga de la un om la altul de nebună, scăpa marfă pe jos, o ridica, o trântea înapoi prin coșuri, se atingea de toată lumea, în fața aparatelor de self-scan stătea efectiv lipită de persoana care avea probleme cu scanarea, ce mai!, haosul era general și, mai ales, matinal și anti-pandemic.
Incredibil de proastă alegere, măi, Kauflande, mai ales pe vreme de Covid. Pe mine m-ai pierdut de clientă, fiindcă nu pot să mă lipesc, zilele astea, de nimeni, cu atât mai puțin de o vânzătoare pusă să scaneze pentru mine și pentru alții (că proasta funcționare a aparatelor nu i-o pot pune în cârcă), lipită când de unul, când de altul. Nu tu respectare de distanță impusă de pandemie, nu tu nimic. Oare n-ar fi bine, Kauflande dragă, să te aduni un pic și să-ți dai seama ce vremuri tulburi trăiești și să-ți deschizi self-scanerele alea doar când or veni vremuri mai limpezi? Prost management, proastă organizare de șantier! Mai proastă, nici că se poate. Haidi pa și adio lapte K!
P.S. – Când eram mică, am avut un moment în care voiam să mă fac vânzătoare. Mai am încă vreme să mă fac, dar, ce să vezi, m-am cam răzgândit!
Eugenia CRAINIC