Într-un oraș în care majoritatea se complace și, prin nepăsare, devine complice la derapajele administrației, suporterii „Bătrânei Doamne” devin, ori de câte ori se ivește ocazia (și, din nefericire, se ivește cam des!), purtătorii stindardului dreptății și a rezistenței împotriva abuzurilor celor care vremelnic conduc destinele urbei.
Au făcut-o și de această dată, sărind în apărarea Filarmonicii, căreia primarul Căin Bibarț și liberalii aflați la „butoanele” municipiului i-au pus gând rău.
„În urma declarațiilor primarului municipiului Arad, Călin Bibarț, referitoare la bugetul local pentru salarii pe anul 2021, @Filarmonica Arad Official este amenințată cu desființarea cel puțin a unei formații artistice, dacă nu chiar cu desființarea totală. Semnează petiția! Doar împreună putem salva această instituție importantă pentru orașul nostru!
https://www.petitieonline.com/salvati-filarmonica-arad
, este mesajul celor de la Suporter Club UTA pentru arădeni, însoțit de o imagine „cât o mie de cuvinte” a ultrașilor de la „Out of Control”.