Laurențiu Tudose, fost șef al Poliției Locale, a răbufnit la adresa administrației arădene, după ce soția sa, Irina Tudose, a fost propusă pentru a fi disponibilizată din cadrul instituției, alături de alte trei persoane.

Laurențiu Tudose, aflat în concediu de paternitate, a venit astăzi în fața Primăriei împreună cu fiica sa cea mică, pentru a cere explicații și a afla criteriul în baza căruia va fi dată afară soția sa.

Surpriză! Nimeni nu a vrut să răspundă la această întrebare iar cei care ar fi putut oferi explicații au aruncat „pisica moartă” fiecare în ograda celuilalt.

Prima discuție a lui Laurențiu Tudose a fost chiar cu Călin Bibarț, primarul Aradului.

Deși într-o conferință de presă primarul și-a asumat faptul că disponibilizările vor fi efectuate doar în urma unor evaluări sau retestări, astăzi „s-a spălat pe mâini” de responsabilități și i-a dat de înțeles lui Laurențiu Tudose că nu el este factorul decizional în acest caz.

Următorul „la rând” a fost Adrian Toma, directorul Poliției Locale Arad, care, fiind pus în fața situației prezentate de Laurențiu Tudose, a dat bir cu fugiții în momentul în care bărbatul, cu fetița în brațe, a cerut explicații în mod public, de față cu presa. Mai mult decât atât, Toma a aruncat „pisica moartă” taman în curtea primarului Călin Bibarț: „Referatele pentru reorganizare sunt făcute la propunerea primarului”.

Cel de-al treilea interpelat a fost Bogdan Boca, city-managerul Aradului, care a ținut să îi bată obrazul lui Laurențiu pentru că „își spală rufele în public”.

Discuția finală a fost purtată cu viceprimarul Lazăr Faur, care a încercat să aplaneze conflictul și a promis că se va informa asupra acestui caz. Și, cam atât.

De cealaltă parte, surse din cadrul Municipalității au precizat, pentru NewsAr.ro, că în cazul disponibilizării Irinei Tudose este vorba despre o desființare de post, ținând să sublinieze că Laurențiu Tudose și fratele acestuia vor rămâne și pe mai departe angajați ai Poliției Locale.

NewsAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here