Ultrașii UTA-ei s-au dus în această dimineață peste conducerea RECONS, cerând explicații pentru ceea ce se întâmplă la Stadionul „Francisc Neuman”.
Gestul acestora vine ca urmare a faptului că există temeri legate de faptul că UTA ar putea fi pusă în situaţia de nu putea disputa meciul cu Farul, programat duminică, pe arena din Calea Aurel Vlaicu.
La sosirea ultraşilor la sediul RECONS de la Ştrandul Neptun, Nicolae Mehelean, directorul societăţii, nu se afla acolo. Acesta a sosit în jurul orei 10,30 şi a început să stea de vorbă cu ultraşii, cărora le-a spus că sunt dezinformaţi.
Suporterii și-au exprimat toate nemulțumirile legate de stadion, care nu sunt deloc puține. Printre probleme aceștia au amintit de faptul că încă nu s-au luat măsuri cu privire la infiltrarea apei prin tribună, de calitatea proastă a sonorizări de pe stadion, de gardul din fața stadionului și nu numai.

Directorul Nicolae Mehelean nu a recunoscut aceste acuzații însă în finalul discuției acesta a promis că își ia angajamentul că va rezolva tot ce ține de el. Acesta a afirmat faptul că stadionul a fost preluat de la Tehnodomus cu aceste probleme.

Ultrașii au ținut să îl informeze pe acesta că acesta a fost ultima șansă de dialog rezonabil după toate cele întâmplate.