UTA a învins CS Universitatea Craiova într-o partidă care s-a încheiat cu câteva zeci de minute înainte de miezul nopții, făcându-le o mare bucurie arădenilor care, începând de luni dimineață, vor sărbători „Zilele Aradului”.

Partida a fost una viu disputată, cu ocazii de ambele părți, dar și cu intrări periculoase, la limita regulamentului. În timp ce oltenii s-au plâns pe la televiziuni de duritatea partidei (dar au rămas pe teren!), doi utiști au părăsit suprafața de joc pe targă după intrările criminale ale jucătorilor „Universității”. Este vorba despre Miculescu și Tomozei.

UTA a înscris în minutul 70, printr-o lovitură de cap a lui Liviu Antal, excelent servit de Marko Vukcevic.

Ulterior fazele de gol s-au succedat cu repeziciune de la o poartă la alta, dar nimeni nu a mai reușit să înscrie.

UTA a fragmentat foarte bine jocul pe final, dovedind că a învățat ceva din partida cu FSCB în care a fost egalată în ultimul minut regulamentar de joc.

upă terminarea partidei, jucătorii au sărbătorit minute bune alături de suporteri care și de această dată au creat o atmosferă extraordinară pe stadionul „Francisc Neuman”.

Spectacolul din tribune a fost umbrit la final de fanii olteni care și-au dat în stambă și au sărit la bătaie, dar au fost fugăriți și puși la colț de bodyguarzii arenei.

Vezi și:

Rezumatul partidei dintre UTA și CS Universitatea Craiova (VIDEO)