Tiriștii, la comanda patronilor, protestează împotriva ANAF”, adică a Guvernului României, Statului Român și UE! Iar unii aplaudă, ori negociază aplicarea legii! Serios? Foarte bine? Păi, ei câștigă 1500-2000 euro/lună și nu plătesc contribuții sociale și impozit pe venituri salariale, taxele fiind profitul societăților, iar voi, cei care aplaudați, le plătiți la salarii de 2000 lei. E corect, loial, democratic, moral și normal ca să existe încă o categorie favorizată? E corect să se facă profit din evaziune fiscală? Știți cât au avut profit real, transportatorii, în ultimii ani? Uriaș în comparație cu restul transportatorilor din UE. Și plângeți că pensiile sunt mici. De unde bani la fondul de pensii dacă societățile de transport (și nu numai) plătesc salarii minime și contribuții la salarii minime? Eu nu numai că i-aș amenda pe toți ce fac astfel de proteste, respectiv pe cei ce instigă la neplata contribuțiilor sociale, ci i-aș cerceta și penal pentru instigare la nesupunere civică. Ce fac șefii ANAF și cei din Parchete? De ce nu reacționează la o astfel de sfidare a legii? Cum e posibil să soliciți să fii lăsat, oficial, să faci evaziune fiscală, adică să substitui salariul cu diurna și să impui, prin șantaj, să fie considerată operațiune fiscală legală? Suntem în paranormal? Cum să dai diurnă unui angajat al cărui loc de muncă este în străinătate și doar accidental în România și să n-o impozitezi dacă legea așa prevede? De ce-ar trebui, societatea, să suporte o astfel de anomalie, adică să creeze facilități, exclusiv, pentru firmele de transport? Ca patronii acestor societăți să realizeze profituri, nu din tarifele de transport, ci din neplata contribuțiilor sociale și să instige angajații la nesupunere civică, amenințându-i cu concedierea, dacă n-o fac? Nu suportă varianta că nu vor mai face profit din fraudă fiscală? Dacă fac acest lucru și „Continental” și ceilalți mari contribuabili, mari angajatori, de pe platformele industriale, cine mai asigură și contribuie la fondul de pensii? Extratereștrii? Nu intră în faliment fondul de pensii dacă toți se sustrag plății obligațiilor? Cum să negociezi obligativitatea plății contribuțiilor sociale, când bugetul asigurărilor sociale e în „pioneze”? Apropo! Știți cine sunt, de fapt, majoritatea firmelor de transport ce protestează? Sunt firme înființate, de regulă, de cetățeni străini, care au speculat că România nu aplică legile din UE, și și-au mutat, formal, activitatea în România (doar sediul social), în condițiile în care își desfășoară activitatea, de transport, exclusiv în străinătate, concurând neloial firmele de transport din țara lor. S-au mutat în România pentru a realiza profit uriaș, pentru că, până de curând, România nu-și armonizase legislația cu cea europeană și se putea câștiga bine, din evaziune, încălcându-se legea europeană. Da, asta au făcut! Au profitat de toleranța ANAF și a Guvernului României și s-au mutat doar scriptic în România, adică sediul firmei nu și activitatea, care continuă să fie derulată la firmele „mamă” din UE, ce colectează profiturile. Uitați-vă cine le sunt partenerii și veți înțelege cine sunt și unde ajung profiturile! Acum, pentru că legislația este armonizată, obligă transportatorii să se conformeze, adică să concureze cu cei din UE pentru a rămâne în piață. Și, logic, nu le convine, că scade profitul cu care s-au obișnuit și există riscul să dispară din piață, pentru că nu mai pot practica tarife de dumping. Punând presiune pe ANAF și pe Guvernul României, ei, de fapt, solicită României să încalce, deliberat, legile europene în domeniul impozitării muncii, pentru a le facilita realizarea de profit din neplata contribuțiilor sociale. Și sunt unii demnitari, ageamii în management economic, care se lasă păcăliți de jocul de scenă al transportatorilor. Negociază cu evazioniștii, chiar cu riscul de a plăti amenzi pentru infringement, făcând abstracție de faptul că România a fost deja atentionată în acest sens, încă de anul trecut. Deci, pe lângă că nu vom beneficia de majorări de pensii, dacă transportatorii vor obține amnistie sau suspendarea aplicării legii (dacă tot mai multe categorii de salariați nu-și plătesc taxele și impozitele, de unde bani de pensii?), vom suporta și sancțiunile aplicate de UE pentru nerespectarea legislației UE în domeniul taxării forței de muncă. Oricum nu contează, nu? Pe lângă salarii fără contribuții, pensii speciale, de ce n-ar fi și transportatorii exceptați de la plata contribuțiilor? Din punct de vedere fiscal, care este, totuși, logica, ca într-o economie de piață, unii să beneficieze de protecția statului, prin scutirea de taxe, ca să realizeze profit, dacă nu e una de tip mafiot? Nu e contrar principiilor concurenței loiale și economiei de piață să acorzi facilități, încălcând legea europeană? De ce șoferii și firmele de transport să fie favorizate, în detrimentul celorlalți? Pentru că amenință cu proteste? Și? Credeți că nu sunt alții, corecți, care să le ia locul? Dacă scutești la plata taxelor, creând discriminare, atunci nu mai e economie de piață, ci economie comunistă, unde rezistă cel ce se descurcă! Pe de altă parte, agricultura de ce n-a beneficiat de aceleași scutiri? Nu era mai importantă decât transportul? A fost falimentată pentru că n-a putut concura cu cea din UE, dar nimănui nu i-a păsat. De ce? Pentru că n-au protestat? Transportatorii de ce să aibă alt regim? Pentru că protestează? O fac ori pentru că suntem naivi, ori că suntem corupți! Apropo! Vrem în UE sau în piața estică, controlată de Rusia? E timpul să ne hotărâm, dacă tot oscilam între aplicăm sau nu, legea!

Pavel ROMAN