În România a devenit o cutumă „jocul la doua capete”, inventat de Dinu Patriciu și alte specimene de acest gen care, manipulând politicienii, pentru a schimba rezultatul electoral, au devalizat țara (ați uitat tunul „Rompetrol”, penelisto-pesedist?). Ați uitat cât de nonșalant si franc, a declarat Patriciu că el, „orientat” politic, sponsorizează PNL dar și PSD? Efectul? Guvernarea USL, cu prietenul lui Patriciu, Tăriceanu, în „pole position”, l-au făcut pe Patriciu miliardar, anulându-i datoriile la stat și au prăduit România cum n-a prăduit-o nimeni (în plină criză energetică au cedat exploatarea gazelor din Marea Neagră). Patriciu a dispărut din peisaj, dar nu și metodele sale, Tăriceanu și cei ce au învățat de la Patriciu, fiind încă prezenți, iar asta se vede în comportamentul de azi al PNL. Un PNL care doar a mimat că a scăpat de corupți și combinatori.
Deci, ce au hotărât greii financiari, din „camera de comandă”, care continuă să opereze prin metoda Patriciu, „jocul la două capete”? Decât cu USR (care, cu siguranță n-a fost unul din „capete”), mai bine cu „ciuma roșie”, care ne-a dus în lumea medievală, în secolul XXI, după hoțiile și privatizările dubioase pe care le-au făcut și după cum a lăsat România fără resursele energetice, de am ajuns să cersim accesul, la străini, pentru ce-i al nostru. Pentru mafia politică, aceste partide, PSD și PNL sunt de incredere, nu și USR! Și ce dacă din cauza lor și a mafiei transpartinice de la ANRE, avem azi prețurile pe care le avem la carburanți, gaz, energie electrică? Au privatizat distribuția, exact către cei ce joacă „la mai multe capete”: adică către niște corporații mafiote. Și, împreună cu acestea, guvernanții și partidele spoliaza populația. De fapt, nu acesta este scopul sponsorizării politice? Să pună mâna pe tot ce aduce profit în Romania? Binele public? E doar o marotă demagogică, pentru ignoranți! Sunt prea lacomi, cinici și egoiști să le pese de cetățean. Interesul cetățeanului este prezent doar pe ecranele TV sau în media. Ce, e greu să mimezi, am vrut dar n-am putut, arătând spre cei care au fost și vor reveni (ca într-un perpetum mobile, în care vinovații sunt, de fapt, aceeași)? Si ce dacă PNL se va duce în „cap”, electoral, definitiv, ca PNTCD, după coabitarea cu PSD, partidul de hoți și antidemocrație, care a distrus toți partenerii (unde sunt ALDE, UNPR?)? Patricienii și-au atins scopul? Cu siguranță! I-au pus împreună, la masa guvernării, iar ei sunt protejați 100%, indiferent cât ar fura! Mai contează altceva? Pentru că, oricât ar minți și manipula, credeți că PNL va scăpa de sancțiunea electoratului, pentru o astfel de farsă sinistră, cu debarcarea USR, pe motiv că sunt mai răi ca PSD? Așteptați sa treacă „luna de miere”, când vine criza imobiliară și alimentară! Credeți că electoratul nu se prinde că PNL a vrut, din start, coabitarea cu PSD și că guvernarea cu USR a fost doar teatru, pentru a păcăli electoratul, până să ajunga la „ciolanul” guvernarii? Când cei doi „se iubesc”, necondiționat, nu era previzibil? Dacă PSD s-a compromis, nu era logic să revină partenerul? Pun o întrebare: dacă PNL și-ar fi declarat „iubirea” cu PSD, în campania electorală, oare ce scor ar fi avut PNL? Dar USR, dacă electoratul știa că PNL va readuce PSD la guvernare? Acesta a fost, de fapt, calculul, cinic, patricianist: ne înjurăm reciproc, pentru a manipula populația, să creadă că ne urâm, după care, ajunși la putere, ne recombinăm și facem „nunta”. În concluzie, cu USR a fost un mariaj de conjunctură, pentru că așa a dorit familia (electoratul), dar „amanta” PNL, și adevărata dragoste, se pare, a fost, dintotdeauna, PSD.
Deci, pentru că PSD trebuia să revină la guvernare, când au văzut că nu au ce să le reproșeze și ce să le pună în cârcă celor din USR – ca să-i discrediteze electoral și sa justifice recooptarea PSD la guvernare, ca pe un rău mai mic-, cei din PNL au inventat tot felul de bazaconii și au mințit grosolan electoratul. De ce? Pentru a ascunde faptul că electoratul a fost păcălit, printr-o stratagemă marca Patriciu, ce a adus la guvernare pe alții decât cei doriți de electorat. Este evident că PNL, presat de patricienii ce sustin financiar elita lor, a vrut, din start, coabitarea cu PSD, dar n-a fost posibil pentru că electoratul a voit altceva. Însă, istoria din ultimii treizeci de ani dovedește că de prea putine ori au guvernat Romania cei votați. Din contra, prin jocuri de culise, tip patricianist, guvernarea a revenit celor care au fost înțeleși în prealabil și a celor care au acceptat să fie papusati de aceeași sforari. Adică, mai mereu au fost aceeași, doar sub alte „pălării”. Astfel, spre deosebire de USR, PNL și PSD au multă istorie în comun, când e vorba de furtul averii publice și manipularea electorală, dovadă că slujesc aceeași „stăpâni” ce practică „jocul la două capete”, generând uniune de interese. În aceste condiții, pentru a coopta PSD la guvernare, fara a risca o revoltă populară, nu este explicabil teatrul jucat de PNL, cu raul USR? Nu e logică ura viscerală, înverșunarea, lipsa de dialog și prostia, acumulate în relația cu USL, fără nici o motivație reală? Cum poate fi explicată această încrâncenare permanentă, de a critica, înjura și inventa orice, pentru a debarca USR de la guvernare, decât prin faptul că PNL a urmărit, din start, să guverneze cu PSD, pentru că au aceeași patricieni ce-i păpușează? Dovada? Împreună, PNL și PSD, de un an de zile, atacă, „la baioneta”, USR, inventând tot felul de stupizenii, pe care nu le pot si nici nu încearcă sa le demonstreze: ba că sunt neomarxiști; ba că sunt LGBT-isti; ba ca nu vor anularea pensiilor speciale; ba că nu sunt de încredere; ba că sunt contra dezvoltării României pentru că s-au opus programului de mituire a primarilor, „Anghel Saligny” și multe altele, culminând cu acuzele împotriva lui Fritz, pentru datoria făcută de colegul lor din PNL, Robu.
Apropo! Nu fac politică, doar analizez deciziile politice, pentru că-mi afectează viața și n-am cum să le ignor. De aceea vreau să vă spun un lucru: nu știu cine este „eminența cenușie” care decide în PNL (dacă nu cumva e aceeași ca și la PSD), dar nu e nici moral și nici corect ce se întâmplă, pentru că ce face PNL azi, n-are nici o justificare morală față de cetățeni. E o trădare a celor care vor justiție, stat de drept și democrație europeană în România. Cum să aduceți, domnilor din PNL, PSD la guvernare, pe motivul, pueril și penibil că USR a trădat și nu sunt de încredere? Ce-a trădat USR, domnilor din PNL? Interesele de tip mafiot ale corporațiilor și crimei organizate, care „joacă la două capete”? Cum să-i înlocuiți cu cei mai mari hoți, mincinoși și perverși din istoria României, care ne-au sărăcit de suntem ultimii în Europa și nu mai avem acces la cei al nostru? Cum puteți justifica asta, fără a arăta că sfidați voința electoratului? V-ați cățărat la putere pe morții de la „Colectiv”, pe abuzurile jandarmeriei din 10 august, pe revoltele românilor contra Ordonanței 13 și a autocrației lui Dragnea și acum vă bateți joc și faceți pact cu cei care au nenoricit vieți și țara? Păi, în aceste condiții cine sunt trădătorii, domnilor? Nu voi? Nu voi ați trădat încrederea celor care v-au votat? Nu v-au votat să scape de PSD? Cum aduceți, PSD, înapoi, la guvernare și susțineți că e moral? Din punctul meu de vedere – neutru fiind, să fiți convins de asta, pentru că nu fac politică și nici nu susțin vreun partid, anume, daca este imoral -, USR a fost cel mai corect, electoral, partid, aflat la guvernare, din 1990 până azi. A avut oameni competenți, care au performat și în privat și ca miniștri, educați în școli prestigioase, nu pseudo-educați în școli fantomă, precum mulți din elita de azi a PNL și PSD. Sunt convins că n-o să auzim despre ei că au devalizat ministerele și nu vor avea soarta unui Bogdan Olteanu sau a zecilor de miniștri condamnați penal din PSD sau PNL. Dar asta nu contează, nu? Onestitatea în politică e un defect, nu? De aceea nu s-a putut guverna cu USR? Au fost onești, competenți profesional și au încearcat să schimbe paradigma politicianista românească, impusă de PSD, PDL, UDMR și PNL, adica de protejarea hoției și de manipulare a populației, fără a respecta promisiunile electorale? Nu așa trebuia? De ce sunt răi, chiar mai răi decât PSD, cum vehiculați în spațiul public? Care este „răul” pe care l-au comis? Că n-au avizat ce-a inventat Dragnea, ca să manipuleze primarii, adică mizeria „Anghel Saligny”, care genereaza cea mai mare discriminare și constituie mită politică? Aceasta e opinia mea și chiar dacă mă înjurați, eu sunt convins că peste câțiva ani (poate chiar un an), mulți dintre cei care azi aplaudați PNL, o să-i porcăiți, cum n-a fost porcăit nimeni din PNL, pe cei din grupare Cîțu, care v-au pus la masă cu PSD, declarând că nici pesediștii n-au fost atât de nemernici. Pentru că veți deconta, singuri, toate „oalele sparte”, după care o să dispăreți din peisaj, alungați de PSD, mult mai rău decât cum ați alungat, voi, USR. Cine va câștiga? În afară de PSD, care va câștiga sigur (și material și electoral, pentru că au un țap ispășitor), vor câștiga patricienii care „joacă la două capete”, adică crima organizată și vor câștiga, material, câțiva șmecheri din politică, răsplătiți de patricieni, care au manipulat partidul pentru a-și realiza interesele. Ați avut șansa să ne integrați în UE (Schengen), să spălați rușinea guvernării PSD care ne-a adus MCV și o sumedenie de infringement, dar voi o cotiți spre est, spre Moscova, de unde unde își iau lumina Ciolacu și Simion, când prostesc electoratul?
Chiar dacă nu convine păpușarilor, asta e părerea mea despre ce va urma!
Pavel ROMAN

1 COMENTARIU

  1. Se pare totuși că autorii ,,dinamitării,, PNL sunt cei din apropiații lui Băsescu- Petrov, aflați acum in PNL,cei care au lichidat și PNT-ul.Ei asta știu sá facá.Au furat cat au putut,fárá sá dea socotealá!.Se pare că dumneavoastră ,,uitați,,să-i menționați în comentariu.Aș îndrăzni să vă rog să fiți mai obiectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here