Marinel era un rebel. Așa a și rămas. Era urmașul unei familii înstărite, cu proprietăți. Ai lui erau un amestec de sânge evreiesc, maghiar, românesc, nemțesc. Stătea pe colț, pe partea stângă a drumului ce duce spre Deva, Calea Armatei Roșii. Bunicul lui avea un birt și toți micălăcenii identificam locul zicându-i „La Petăr”. Apoi, când Ceaușescu a promovat mandatarii, s-a numit „Calul bălan”. Ani buni, aproape nu era seară ca acolo să nu iasă cu scandal și cu bătaie, iar noi, copiii, ne adunam să vedem spectacolul. Aveam „eroii” noștri, dintre cei mai bătăuși, pe care îi admiram pentru curaj și pentru că erau neînvinși la bătaie. Ce vreți, copii!
Marinel era un băiat frumos. Subțirel, păr negru, creț, ochi albaștri. Mureau fetele de dragul lui. Și pe multe nu le-a lăsat să „moară”, încă din adolescență. Îmi amintesc de diminețile în care plecam spre liceu. Stația autobuzului nr 8 era chiar în fața casei lor. Dimineață de dimineață, Marinel ajungea în ultima clipă, pe când șoferul făcea manevra de închidere a ușilor. Venea alergând, cu cămașa descheiată, peste pantaloni, cu vestonul și cravata într-o mână, cu geanta în cealaltă. Și se îmbrăca în autobuz. Bunica lui, tanti Anuș, îl tot trezea, de dinainte de șapte, dar el nu se lăsa dat jos din pat și, prin somn, îi spunea că mai stă cinci minute, că nu știe ea, bunica, valoarea fabuloasă a „cinci minute”. Băiat deștept. Dar nu se omora cu școala. A și rămas repetent, la liceu și a ajuns cu mine în clasă. A schimbat anul, dar n-a scăpat de Motoarcă, profesorul de chimie, care era, ce să vezi, chiriaș într-una din casele familiei lui Marinel. Află Motoarcă despre noile preocupări ale lui Marinel – culturismul. Elevul era la tablă. Transpira să scrie niște formele. Nu le nimerea. Prof. Motoarcă: „Mă, măcar ai forță în tine de când te ocupi cu prostiile astea?”. „Am, dom’ profesor!”. „Ai curajul să te lupți cu mine?” – Motoarcă era un om scund, rotofei. „Nu am!”. „Păi, nici să nu ai, mă! Că dau cu tine de tablă și plăcintă te fac! Astea, și arată spre fetele din primul rând, dintre care una era iubita lui Marinel, cu lingura te iau”.
În fine, nici nu mai știu cum a terminat liceul – cred că la seral. Apoi, a ajuns în Germania. Nu știu să fi fost angajat vreodată. Picta, în mov, numai în mov, totul era mov, și visa să rupă gura lumii de pretutindeni. Cocheta cu fotografia de presă. Marinel are opt copii, îl bate pe Borcea!, cu tot atâtea neveste. Nu are grija zilei de mâine. Are nevastă tânără. Cu ce se ocupă? Trăiește bine din starea de rebel. Alții trudesc o viață și ajung să trăiască de azi pe mâine. Marinel n-a lucrat la stat, nici la patron și o duce bine. Nici afaceri personale n-a avut. Din ce trăiește? Nu mă întrebați, că nu știu. Cert este că a avut și are o viață „bogată”. Ăsta e Marinel, rebelul. Unul dintre noi.
P.S. De câțiva ani, să fie patru-cinci?, Marinel trăiește într-un sanatoriu din Germania, după un accident la un super market: „s-a dat” cu o trotineta, a căzut pe spate, s-a lovit la cap și a rămas neom. Păcat, pentru că, repet, era unul dintre noi, cei din generația Beatles!
Tristan MIHUȚA