Dacă, prin a spune adevărul, mai ales despre cei care au fost aleși să ne conducă, săvârșești o infracțiune care va fi pedepsită cu închisoare, așa cum se dorește a fi, înseamnă că închisorile românești vor fi pline de patrioți nemulțumiți sau bieții români care țin la neamul lor vor trebui să tacă așa ca și în comunism.
Oricum, democrația românească are doar de suferit și mai mult, prin aceste legi antidemocratice, injuste și inumane care se elaborează de către cei de la putere. De fapt, democrația românească a suferit încă de la instituirea ei, de la înlăturarea dictaturii sau mai bine zis de la schimbarea dictaturii comuniste cu o dictatură democrată.
Numai că dictatura comunistă a scăpat țara de datorii, iar cea democrată a cufundat țara în grele datorii și nevoi și se pare că acționează în continuare la distrugerea României și a românilor, ca și țară și neam .
Asta, pentru cine vrea și poate pricepe! Pentru restul este ok!
Depinde cât de mare și compact este acest rest! Oricum, eu nu îmi dezmint calitatea de a fi ROMÂN ADEVĂRAT și dorința de a trăi într-o ROMÂNIE ADEVĂRATĂ !!!
Să auzim NUMAI DE BINE !!!
Marius BRASAI