Două șuturi pe poartă, pe întreaga perioadă a celor 90 de minute de joc și acestea împărțite în mod egal, unul al gazdelor celălalt al arădenilor.
Din unul dintre acestea a ieșit și golul botoșănenilor, cu ajutorul neintenționat al gambei lui Erico. Poate dacă se mai juca și în acest moment, scorul rămânea la fel.
Cazurile de ” infirmerie” anunțate de Ionuț Badea, se pare că au avut o amprentă evidentă asupra evoluțiilor jucătorilor incomplet refăcuți. Ce a fost mai ciudat e că foarte slab a jucat Baravykas, fundașul stânga, acesta fiind sănătos 100%. Din cauza (probabil) a accidentărilor, Miculescu nu s-a văzut nici el prea mult în acest joc, la fel nici Cardoso sau Otele.
Poate cu cei amintiți, în plenitudinea forțelor, UTA s-ar fi întors cu puncte sau măcar cu un egal din nordul țării, dar după aspectul jocului de astăzi, doar atât s-a putut.
Un joc de ” abia așteptăm să vină minivacanța”. Nu s-a simțit deloc dăruirea.
Ce deosebire, în ceea ce privește publicul…. Atmosfera meciurilor jucate pe ”Francisc Neuman” nu se poate compara nici un pic cu cea de de pe Municipalul din Botoșani.
A fost un meci câștigat cu șansă de gazde, Păcat.
Vom auzi mai multe de la Alexandru Bega, invitatul meu, la Repriza de sport, în studioul LaStradaTv, luni, ora 18.
Ioan HAMZA