E greu, de multe ori aproape imposibil, să se realizeze ceva în favoarea cetățeanului, într-o țară unde crima organizată, prin coruperea autorității publice, face legea și unde interesele, democratice, sunt contrare cu cele de tip mafiot! Nicăieri în U.E. nu cred că există o astfel de penetrare a executivului de către crima organizată, precum în România, când e vorba de asigurarea protecției intereselor crimei organizate. Analizați ce s-a întâmplat, după fiecare scrutin electoral, în ultimii ani, și cum a evoluat crima organizată în România. Analizați ce votează populația, pe cine și cine ajunge să guverneze, efectiv.
De treizeci de ani, în numele democrației, se lucrează după aceeași rețetă, imorală, infailibilă, chiar dacă e arhaică și înglobează, la vedere, componente de tip bolșevic: votăm pe unii și alții exercita puterea. În campania electorală sunt „recrutați” ori selectați „iepurii” (fără schelete în dulap, formal morali, cu priză la public, buni oratori, ce știu să manipuleze asistența), după care, când se împarte „coolanul” scrutinului, intră în scenă „categoria grea” ce asigură desfășurarea „programelor” de devalizare bugetară ori de protecție interese, respectiv cei impuși de crima organizată, care sunt dirijați și execută, orbește, ordinele stăpânului. Nimeni nu e numit pe criterii morale și nimic nu e întâmplător!
Astfel, în fapt, în pofida a ceea ce se prezintă ca fiind voința electoratului și „guvernare democrată”, partidele politice, indiferent de culoare sau doctrină, sunt utilizate, ca niște mecanisme intermediare, de adevăratele grupări care fac legea: corporațiile multinaționale sau naționale, ale căror interese nu coincid, niciodată, cu interesul cetățenilor, pentru că profitul lor înseamnă spolierea cetățeanului contributor. De la ministrul sportului (care, aparent, nu prezintă niciun interes pentru crima organizată) și până la premier, în bloc, sunt puși în funcții nu de conducerile partidelor (cum se crede și se lasă să se înțeleagă), ci de „trezorierii” partidelor, adică de acei indivizi, putrezi de bogați din afaceri cu statul sau aflați sub protecția statului, de la care toți politicienii se înghesuie „să ia lumină”.
Că e așa, respectiv că politicienii (fie ei și miniștri) sunt niște marionete în slujba corporațiilor și a crimei organizate, o demonstrează, printre multe altele și programul „Casa verde – fotovoltaice”. Program lansat, cu enorm de multă publicitate, de ministrul mediului, care a dat speranțe multor cetățeni și care, dacă s-ar fi pus în practică, corect, fără „giumbușlucuri” politicianiste mafiote, reprezenta „o gură de oxigen” pentru multe societăți comerciale. Ce s-a ales de acest program, după patru luni de la „inaugurare”? După un start penibil, adică o mare brambureala (premeditată!?) cu înscrierea, suntem, în curând, în luna aprilie și nici o cerere, din cele depuse în decembrie 2021, nu este aprobată (!!!???).
OK! Sunt multe dosare de analizat. Dar, timp de trei luni, Ministerul Mediului, prin Agenția Fondului de Mediu (A.F.M.), nu a reușit analiza niciunui dosar? Să fim serioși! Un dosar conține trei piese esențiale pe care și un copil de clasa a doua, după ce învăța alfabetul, le putea verifica. Este vorba de un extras CF emis în termen, o adeverință de la Primărie și fisc că nu există obligații fiscale restante și cartea de identitate. Și, totuși, timp de trei luni niciun dosar rezolvat? Respins, aprobat, dar măcar rezolvat? Ce se întâmplă, de fapt? Explicația – dacă nu suntem ignoranți și nu ne lăsăm manipulați cu mimarea bunei credințe – este simplă, făcând o analogie cu stilul mafiot în care au fost crescute preturile la energia electrică și gaze: aceeași „mafie” care a profitat de așa zisa liberalizare a prețurilor pentru a realiza profituri uriașe și care a reușit performanța de a transforma întreaga populație a României într-o populație captivă, „operează” și în cazul programului „Casa verde fotovoltaice”.
Este mai mult decât evident că mafia din energie blochează programul „Casa verde – fotovoltaice”, pentru că le amenință profiturile. Cum să aibă o astfel de concurență, producătorii și distribuitorii de energie electrică, tocmai acum, când „sunt pe val” și profiturile le-au „explodat”? Cum să accepte o astfel de concurență, când tocmai au reușit să facă captivi toți consumatorii de energie electrică, cu sprijinul ministrului energiei și al Guvernului României? Cum să permită să devină producători zeci de mii de consumatori care sunt, azi, captivi și plătesc oricât cer producătorii? Vă dați seama ce lovitură financiară ar fi pentru producătorii și distribuitorii actuali de energie conectarea în piața energetică a câteva zeci de mii de prosumatori? Și ce dacă România poate pierde sute de milioane de euro, fonduri europene, prin neimplementarea programului? Pierde crima organizată? Pierde cetățeanul! Important este că producătorilor de energie să nu le scadă profitul, nu?
Acesta este adevărul și scopul amânărilor implementării, se pare, când e vorba de programul „Casa verde – fotovoltaice”. Ministrul energiei și al mediului – cum le stă bine unor slugi credincioase -, n-are curaj să-și supere „stăpânii”, ca să nu le saboteze interesele. Doar ei, „stăpânii energiei”, l-au pus și în „pixul” lor stă plecarea lui, nu?
În aceste circumstanțe, pentru a justifica amânarea derulării programului, ce credeți că a inventat A.F.M.? Sub penibilul pretext că e un volum uriaș de cereri, ce trebuie analizate, A.F.M. propune externalizarea analizei dosarelor (!!??). Pentru aceasta, bineînțeles, trebuie schimbate „regulile” stabilite prin lege. Și cum sistemul legislativ și executiv este controlat și de „băieții deștepți”, profitori, din domeniul producției și comerțului energiei, când credeți că se va decide, oficial, externalizarea? Având în vedere „interesele” celor ce au transformat consumatorul român în consumator captiv, mă tem că termenul că fi „la paștele cailor”. Dacă în trei luni n-a fost analizat niciun dosar, cât timp va trebui pentru câteva zeci de mii de dosare? Ce contează că, din cauza birocrației excesive și lipsa răspunderii, se vor pierde bani europeni și vor fi înmormântate (a câta oară?) speranțele românilor, că le vor scădea costurile cu energia electrică? Ce contează că suma acordată (20.000 lei/solicitant) în curând, din cauza inflației, va mai acoperi nici jumătate din costul materialelor (prețurile la panouri, structurile de montaj, invertoare, regulatoare și acumulatori, au crescut cu peste 30%, deja și continuă să crească)? Ce contează că firmele de montaj ale instalațiilor au angajat personal și și-au achiziționat echipament, dar n-au clienți?
Interesul crimei organizate din energie, ca de fiecare dată, e mai presus de interesul cetățeanului, pentru că nu mai suntem în campania electorală, nu? În concluzie, pentru că Guvernul României este controlat de crima organizată, Interesul cetățeanului a devenit o marotă electorală, în realitate fiind bătaia de joc a marilor corporații! Iar programul „Casa verde – fotovoltaice” este exemplul care demonstrează că executivul este instrumentul de lucru al mafiei energiei și stă în genunchi în fața corporațiilor multinaționale din energie, asistând, pasiv, la spolierea cetățeanului.
Acum înțelegeți de ce s-a prăbușit imperiul bizantin și se prăbușesc imperiile? De ce Imperiul Otoman a avut o ascensiune atât de fulminantă? Cum să lupți pentru statul ce te spoliază sau care protejează pe cel ce te spoliază? Nu mai bine schimbi „tabăra” și te muți la cel ce nu te spoliază și protejează cetățeanul?
Pavel ROMAN