Tupeistul botoxat al Aradului, cel care a făcut din Arad o cumună mai răsărită între Oradea și Timișoara, a avut tupeul  maxim să meargă la meciul de azi al UTA-ei, echipa de suflet a arădenilor. Parșivul, după ce că nu a ajutat echipa pe vremea lui de primar – și nici nu o ajută –, și-a băgat protejații la proiectarea și realizarea partială a arenei Francisc Neumann, s-a așezat direct  la tribuna oficială! Chipurile, să vadă meciul…. Bineînțeles că a avut o șapcă pe cap, o „jacă” de boschetar (poate aia îi definește caracterul), astfel încât să nu fie obervat de GALERIA UTA-ei, a doua din țară (după cea a Rapidului, cum spun sursele) care de abia așteaptă să-i dea să „mănânce”. Mai ales acum de Sfintele Sărbători de Paști, și să-i ajungă tot anul. Sau toată viața.

Apropo, botoxatule, cu sănătatea cum ești? Dar cu procesul de divorț? Sau nu vă înțelegeți la tabla împărțirii? Averilor și bănetului, la ce altceva …

Cât privește poza de mai sus, ea reflectă (chiar dacă e „T”) adevărul. E născut dintr-un ou singur? Sau stă la căldurică. Câtă vreme, dracu știe. Însă, vorba aia, nu există dric cu cârlig de remorcare și nici copârșeu cu buzunare laterale, pe interior. Și dacă Băsescu a reușit, Elena Udrea a reușit, de ce să nu reușească și el. Că ar fi cazul.

În rest,  Sărbători Fericite tuturor celor care la merită!

P.S. Ce fain se potrivește roșu cu violetul, nu? (pentru cunoscători)

FAN Totzii

1 COMENTARIU

  1. Sărbători binecuvântate, multă sănătate, pace și lumină-n suflet, speranță și credință dragă Romi! Hristos a Înviat! Din inimă,G.C.!

Comments are closed.