Văd niște imagini de la Mamaia. Mi-au atras atenția niște copii obezi. Oare ce se întâmplă cu generațiile viitoare? La televizor vedem o ofensivă extrem de agresivă a industriei farmaceutice. Dacă te iei după reclame, ar trebuie să înghiți doi-trei pumni de boabe zilnic. „Nutriționiștii” spun că nu sunt buni cartofii prăjiți. Țin minte o anchetă, mai bine zis niște mini-interviuri neconvenționale, din ziarul nostru local – 99 % dintre baschetbalistele de la ICIM Arad spuneau că mâncarea preferată sunt cartofii prăjiți și grătarul. Și au fost campioane ani de zile. Știu, se zice că e mâncarea săracului. Dar, repet, au făcut performanță. „Nutriționiștii” mai spun să nu consumi grăsimi. Uită, ei, că la bolnavii de tuberculoză, până a se descoperi penicilina, se indica, drept tratament, slănina ușor râncedă? Slănina este un aliment natural, dacă nu e jumară. Citeam recent undeva că și untura e sănătoasă. Dar, nu, nouă ni se spune nu mânca aia, nu mânca ailaltă. Adică, du-te la hypermarket și ia produse cu E-uri, cu conservanți. Că fac bine, morții nici nu mai putrezesc în groapă, datorită conservanților. Arată ca mumiile egiptene.
Nu, eu unul voi mânca și slănină cu ceapă, și pâine prăjită, frecată cu usturoi și cu untură întinsă peste ea. Am încercat cu unt, dar untura e fantastic de gustoasă. O să mănânc pe mai departe și cartofi prăjiți – copil fiind, o disperam pe mama, voiam cartofi prăjiți, fripți în unsoare, și de două ori pe zi, mai ales pe vremea asta, a cartofilor noi. Și uite că n-am murit! Și iar mă întorc la copiii obezi. Sunt convins că ei mănâncă după „carte”. Și de la McDonald’s.
Tristan MIHUȚA