Parcă s-a mai domolit ușurel valul ăsta cu „uite coronița, nu e coronița”, drept care, în calitate de purtătoare de coroniță ani la rând, mă văd obligată să pledez – până nu se voalează de tot subiectul –, pentru purtătorii de coroniță și mapă cu diplome la subraț. De ce? Simplu. Pentru că pot vedea fenomenul din interior și nu din exterior, cum îl văd cei mai mulți comentaci de p-aci, de pe feisbuc; comentaci care, de cele mai multe ori, n-au avut o coroniță pe creștet decât când și-au făcut-o singuri, din păpădii și n-au câștigat-o cu trudă, învățând lecție de lecție la mai toate materiile. „Mai toate” fiindcă, nu-i așa, la desen și la sport nimeni n-avea ceva de învățat, în mod special, fiind domenii unde numai prin prezență și interes puteai căpăta ușor de tot un zece curat. Așadar, subliniez faptul că o luăm la vale vertiginos cu prostiile astea „corecte politic” și întinse mai ceva ca guma de la chiloți. Să nu cumva să purtăm coronițe și să fim evidențiați la serbare, că suferă Gigel, prostul clasei, care Gigel, deși ar putea fi deștept, preferă să tacă mâlc în ultima bancă cât e anul școlar de lung și să caște adânc ori de câte ori profa de isto încearcă să răspundă la întrebările celor curioși de ce se predă acolo, gen „de ce să facă Napoleon blocada continentală și să interzică astfel comerțul cu Anglia, că nu-i logic, nu-i așa, din moment ce avea o economie la pământ, iar englezii o luaseră bugăt în față?!” Dar, să revenim la puturosul de Gigel. El, cum zic, e tutul tuților, dar se lezează psihologic și rămâne cu sechele masive pe viață când îmi iau eu coronița la careu, în fața tuturor. Păi, să se lezeze, zic! Poate la anul, în loc să nu mai ajungă în faza de lezat „purtujur”, se apucă și citește ce se predă pe la școală, luând și el o diplomă de participare pe la ceva, să fie și el chemat „în față”, să-și ridice distincția, nu? Cum însă să accepți una ca asta?! Nu mai bine-i cobori în banca ta ponosită și pe cei care chiar n-au dormitat tot anul, ca tine? Nu mai bine, în loc să urmezi exemplul BUN, încurajezi exemplul PROST, pliindu-te pe prostănac, leneș și neputincios și NU pe deștept? Mă îngrozesc văzând cum tot ce e de valoare și recunoscut ca fiind bun se duce de râpă, la insistența… cui? Ce să vezi, a… prostului! Că cică trăim într-o societate în care egalitatea de șanse e garantată. OK. E garantată. Ca atare, am avut și eu, dar și puturosul (degrabă lezătoriu), aceleași șanse. El s-a pishat însă pe dânsele, vreme în care eu le-am valorificat. Dar să nu cumva să se evidențieze chestia asta, că pishatul pe el urlă din fundul sălii cum că i se lezează nervul psihologic. Păi, să i se lezeze! Că nici n-a fost nush ce de nervul ăla, din capul locului, zic. Ca atare, mai ușor cu pandaliile astea pe scări, că ne râd și curcile. Evidențierea copiilor buni a fost și trebuie să rămână nu doar o formă de apreciere a muncii și implicării lor, laolaltă cu părinții lor și cu dascălii care-i formează, ci și o formă de sculare din morți a mutălăilor din ultima bancă, care, în loc să se șifoneze când văd premianții premiați, ar trebui, nu-i așa, să reacționeze activându-se pozitiv și în niciun caz căzând în depresii vecine cu sinuciderea și brain „demigiuri” pe viață. Ei, mama naibii! Să nu mai punctăm acuma valorile, ci să ne aliniem la marea masă comună, din care să nu scoatem capul cumva, că vine un bou și-ți dă un bocanc să ți-l vâri la loc, în gloata amorfă! Ba, nu, stimați tovarăși și pretini! Asta A FOST. Acum însă, NU MAI E. Și nici nu mai e cazul să fie. Lumea asta a fost descoperită, construită și dusă înainte de oamenii de EXCEPȚIE. De cei care au scos capul și ar fi meritat oricând să fie invitați în fața careului, să li se dea coronița aia și diploma care să le ateste meritul de a nu fi comuni. Să știți asta de la mine! Iar dacă dintre cei comuni s-au trezit unii acuma, cum că li se lezează oarece prin faptul că cei buni sunt evidențiați, atunci nu e vorba de vestita și mult-prea-clamata-și-de-trebuie-și-de-nu-trebuie corectitudine politică, ci de invidie goală. Invidie cu puroi, care doare a naibii de tare, mai ales când ești părinte, de exemplu, și ai un prunc căruia tu-i zici veșnic „hăis”, dar el o ține numai și numai „cea”, fiindcă seamănă din partea lui tac-su. Și cu asta, weekend plăcut mai departe, că-mi pare că v-am cam întrerupt!
P.S. Poza de mai jos are 40 de ani vechime, vreme în care nici nu mai țiu minte cât puturos la pătrat am tot lezat, an după an, an după an, an după an… Aia din mijloc mi-s io, cu coroniță, ca să fiu în ton cu postarea, deci cu coroniță ca mai gata juma’ de clasă, că pe atunci eram mai mulți deștepți pă metru liniar decât azi. Da, știu, nu-s OK. Ei sunt OK. Ei. Și numai ei.
Da, se poate distribui postarea, că mă tot întreabă lumea. E la liber, ca toate postările mele. De ce să nu fie?
Eugenia CRAINIC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here