Cred că mai ales PSD-iștii râdeau cu lacrimi în campania la alegerile prezidențiale când pe scenă, la marile adunări populare PNL, Ludovic Orban striga pe scenă acest îndemn mobilizator. Ei, bine, astăzi, la Summitul NATO DE LA Madrid, Iohannis a demonstrat că Ludy avea dreptate. După încheierea sesiunii, acesta a declarat, pentru români, că absolut toate solicitările României, prin gura sa, au fost aprobate în unanimitate! Adică, exact ceea ce câteva zile la rând înainte spunea el că va solicita. Pe mine m-a făcut să râd, să-mi aduc aminte de vremurile când un românaș aspirant la carnetul roșu PCR era discutat în cadul unei ședințe de către viitorii săi colegi, care îi puneau întrebări din Statutul PCR. Întotdeauna candidații răspundeau perfect, pentru că, înainte, secretarul de partid îi spunea ce îl va întreba și ce trebuie să răspundă. Cam așa ceva a fost și acum, Iohannis știa ce să ceară, fiind școlit cu mult timp înainte. Nimic nou sub soare!
Secretarul comunal flăcărist