Când eram internată în spital cu covid (și era să mor), dar după ce-au trecut zilele în care era să mor și începusem să respir cât de cât omenește, am căutat în traista cu care-am mers la spital și-am constatat că îmi pusesem cu mine în grabă (având febră 39 cu 3 când m-au luat de-acasă cu slavarea), cinci tricouri (și niciun nădrag), periuța de dinți (fără nicio pastă), niște lenjuri (inclusiv patru sutiene cu push-up – de parcă urma să defilez pe niscaiva catwalkuri p-acolo, îmbrăcată în finețuri mulate) și „Xanax”, cartea excepțională scrisă de Liviu Iancu, pe care am trântit-o în sacoșă de pe noptieră, presupun, că nu mai țiu minte nici moartă când și cum s-a petrecut faza. Așa că, după ce-am început să trag aer în piept cât de cât, m-am apucat să fac ce știu io mai bine, și anume să cetesc, că „nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”, știți ce zic. Și cum citeam o vreme și iar dormitam, iar citeam și iar dormitam, îmi aduc aminte de îngrijorarea a două asistente oprite lângă patul meu, eu aflându-mă tocmai într-o fază de dormitare, cu cartea pusă pe noptieră, din ea scurgându-se un semn de carte (spart), făcut ad-hoc dintr-un plic de Vitamina C+Zinc+Vitamina D: „Auzi, zice una, tu vezi ce citește asta (adică io)? Da, măi, zice cealaltă. Auzi, revine prima, oare să-i spunem lu’ doamna doctor? Poate ar trebui să chemăm pe cineva la ea, să vorbească cu ea…” Ei bine, dragi tovarăși și pretini, e așa cum vă gândiți. La un doctor de căpuț s-au referit cele două, profesioniste fiind. Bine, n-am avut puterea să deschid barem un ochi să le zic c-am auzit ce-au sporovăit și că nu-s caz (și) de boală psihică, ci numai de „plămână”, vorba bunică-mii, așa că le-am dat pace. A doua zi însă mi-a văzut cartea de pe noptieră și doctorița Dana Olar, căreia chiar am avut puterea să-i zic că-i una dintre cele mai mișto cărți citite de mine în ultima vreme și că i-o recomand cu căldură. (Bine, după zilele anterioare de febră extremă nu mai țin minte dacă am zis neapărat cuvântul „căldură”, dar înțelegeți voi!) Cum de mi-am amintit de faza asta? Ca să vezi cum fuge mintea omului… Păi, zilele astea, Prins Paul fu Prins la Paris. Iar Raluca Hatmanu a postat o scriitură de neegalat a aceluiși Liviu Iancu, plecat mult prea repede și nedrept dintre noi, pe care v-o recomand și vouă. Cu căldură. Acuma pot să zic „cu căldură”, că-s fully recovered, vorba lui Joe Biden după ce-și bea morning coffee și-o vede intrând pe ușă pe Kamala Harris. Luați, dară, de citiți…
P.S. Cumva, am constatat că totuși aveam nădragi pe mine, după ce am putut să… constat again. Cred că am primit pachet de-acas’.
Eugenia CRAINIC
