Mulți , ba poate aproape toți, dintre cei care în această perioadă tulbure de la UTA s-au împărțit în două tabere ( actuala conducere- viitorii investitori), au rămas dezamăgiți și s-au întristat la finalul înfrâgerii suferită de UTA, la Pitești.
Lăsând la o parte ”Războiul”, ” Revoluția” , ” Puciul ” sau cum vreți dumneavoastră să-l percepeți, oricare dintre noi și-a dat seama că UTA a deschis noul sezon al Superligii cu ” aceeași pălărie”. Nimic nou sub soare, ba mai mult, și în singurul ei compartiment, cu care ne mai lăudam, cât de cât, apărarea, au apărut lacune grave.
Vuckcevic a părut coborât pe teren din altă lume, Erico (refuzat din nu știm ce motive) introdus prea târziu acolo unde îi e locul, teste cu Dobrescu și Hoxallari nereușite. Toate au contribuit decisiv la oportunitățile oferite pe tavă inepuizabililor Bertrand și Ișfan, rămânându-le doar lui Benga și Iacob sarcina de a petici cât de cât greșelile coechipierilor săi.
De la apărare în sus, vorba titlului, ” Aceeași Mărie cu aceeași pălărie”. Doi ” paznici” , Batha și Fl. Matei, prea puțini pentru a atenua impactul argeșenilor. În fața lor , cu rolul de a ” cânta la pian”, Ubbink, Miculescu și Otele, departe de ” simfoniile” interpretate în alte partide.
A mai rămas Claudiu Keseru. A rămas , unde? Asta se întrebau deseori și cei doi comentatori de la Digi. Când ai doi coechipieri care au minsiunea de a ” căra pianul” și alți trei care să cânte la el în așa fel încât să-i facă să viseze pe cei din apărarea Argeșului, lui Keseru nu-I mai rămânea decât să apese odată sau de mai multe ori pe un ” La” sau pe un ”Si bemol” sau pe ce-ar fi crezut el și era de-ajuns. Claudiu însă, a fost ieri departe de claviatură, protestând deseori prin vorbe sau gesturi pentru un pian dezacordat.
La finalul unui concert, dirijorul se întoarce spre public să mulțumească. Ieri, dirijorul a trebuit să stea cu capul plecat spre orchestranții lui și să nu-l mai ridice până la meciul următor.
Haide UTA!
Ioan HAMZA
