O generație nouă de sudori a absolvit cursurile teoretice și practice ale Școlii de Sudură Crișan, obținând note finale de 9 și 10. Şcoala de Sudură Crişan funcţionează de mai bine de nouă ani sub egida Asociaţiei Profesionale a Sudorilor din România
„Sunt bucuros să vă spun că după greutăţile inerente începutului, până am reuşit să constituimaceastă şcoală, anul viitor, în august vom avea zece ani. Şcoala funcţionează deosebit de bine acum, avem elevi din toată ţară care vin la noi să înveţe meserie. Am avut peste 20 de promoţii până acum. În jur de 30-35% dintre cursanți ajung să lucreze în străinătate, pe salarii foarte bune. În Arad nu există firmă din domeniu să nu aibă doi-trei absolvenţi de-ai noştri. În plus, mă mândresc că avem un parteneriat foarte bun cu Universitatea Aurel Vlaicu, în urma căruia cei mai buni elevi ai şcolii îşi continuă studiile acolo, la Inginerie. În anul IV avem patru foşti elevi, care au terminat la noi şi sparg normele, în anul III avem doi, în anul I avem unul. Avem o colaborare foarte bună cu
doamna rector Ramana Lile”, ne-a declarat Marin Crişan.
În viitorul apropiat, Marin Crişan intenţionează să pună bazele unei Academii de Sudură care să aibă cursuri care se întind pe durata a doi ani cu participarea celor mai buni sudori care vor putea învăța din tainele sudurii sub apă și din multe alte tehnici mai sofisticate ale acestei meserii.
„În încheiere, doresc să le spun «La mulţi ani» tuturor sudorilor şi meseriaşilor din România. Şi să nu uităm sloganul, „În viaţă şi în natură nu-i nimic fără sudură”, a conchis Marin Crişan.

Dan C.

2 COMENTARII

Comments are closed.