Reporter în lumea largă
La Bangkok, „aerul fierbe” e în aceste zile de martie. În cursul zilei, temperaturile urcă, la umbră, până la 36-38 de grade Celsius iar noaptea nu coboară sub 28 de grade. O adevărată saună în aer liber, pentru cele aproape șase milioane de thailandezi, dar mai cu seamă pentru europenii și americanii de aici, mai puțin obișnuiți cu asemenea temperaturi. Noroc cu aerul condiționat din case, hoteluri, instituții, automobile, care mai îndulcește ceva din chinul provocat de aceste temperaturi infernale.
Ca oraș, Bangkok pare un șantier fără margini. Clădiri înalte de 20-30 de etaje, uneori cu mai multe, au împânzit toate zonele capitalei thailandeze, adăpostind bănci, hoteluri, instituții, firme — autohtone sau străine. Apoi, autostrăzi și drumuri noi. Contraste găsești și aici, dar ele nu sunt atât de evidente, de izbitoare, ca în Insula Hainan, de pildă. Vechiul de aici este mai curând o mărturie a istoriei, o bornă de recunoaștere, de reconstituire a drumului parcurs de Thailanda în ultimele decenii. Un drum scurt, dar cu acumulări de invidiat, ceea ce i-a determinat pe mulți să o considere ca al cincilea „dragon” sau „tigru” al Asiei.
Thailanda, care în 1911 avea doar 11 milioane de locuitori, are azi o populație de 58 de milioane. Din 1932, este monarhie constituțională. În plan politic, după ce a reușit să nu cadă niciodată în mâinile coloniștilor englezi sau francezi, Thailanda a fost aliată Japoniei în cel de-al doilea război mondial. Odată sfârșit războiul, țara a trecut prin lungi perioade de instabilitate politică, punctate cu dese lovituri de stat militare. Dar toate aceste puch-uri au rămas în istorie. Astăzi, în urma îmbunătățirii situației economice, începând cu anii ’80, Thailanda este realmente o altă țară, cu un ritm accelerat al creșterii economice — PIB-ul a crescut, în zece ani, de la circa 42 miliarde de dolari, la 85 de miliarde azi. În toți acești ani, Thailanda nu a cunoscut un ritm de creștere economică sub 8%, devenind cea mai industrializată țară din Asia de Sud-Est.
… Care este secretul acestei dezvoltări ce-i uluiește pe mulți, este greu să înțelegi în numai patru zile, cât am stat noi aici. Profitând însă de întâlnirile noastre „oficiale”, începând cu cea de la guvernatorul metropolei — un om important, aici, și cu mare putere de decizie — și până la cele de la Camera de Comerț a Thailandei, de la Federația Thailandeză a Industriilor ori de la ospitaliera Ambasadă a României — am încercat să despicăm firul în patru, cum se spune, și să prindem un capăt care să ne ducă spre înțelegerea „fenomenului Thailanda”. Ei bine, înainte de toate, statul a dat frâu liber proprietății private și inițiativei particulare, dar ține sub control discret întreaga dezvoltare a țării. Poate vă surprinde, dar asta e, Thailanda se află în perioada celui de-al șaselea… plan cincinal! Sigur, nu putem pune semnul egalității între cincinalele lor și cele din România, de dinainte de 1989. Aici e vorba de o dirijare, de o intervenție, de o prezență discretă a statului, dar și de un program bine fundamentat de dezvoltare. Statul, prin legi și decrete, îi stimulează pe investitori, iar prin facilități din cele mai diverse (scutire de plata impozitului pe profit 5-8 ani sau o plată redusă cu 25-30%) îi dirijează spre ramurile pe care le are în vedere pentru dezvoltare sau spre zonele țării mai puțin evaluate din punct de vedere economic. Dacă ținem seama că, fără aceste facilități, impozitul pe profit este de 30%, avem în față un tablou îmbietor pentru investitori, dar dirijat discret. Numai în 1993, Thailanda a avut atâtea oferte de investiții încât nu le-a putut asimila pe toate. Probabil, bănuiți cine sunt investitorii — Japonia, Hong Kong, SUA, Taiwan, dar și țări europene, între care Danemarca și Suedia. După această enumerare, putem adăuga și altceva: Thailanda acceptă la ora actuală doar proiecte și tehnologii de vârf. Importurile sunt și ele alese pe sprânceană, iar Japonia ocupă primul loc la mai toate produsele importate aici. Ce efect are o asemenea orientare „la vârf” și cum reacționează economia Thailandei putem înțelege dintr-un singur număr: 42 de miliarde de dolari însumau exporturile thailandeze în 1994. Asta spune aproape totul, nu?
Din păcate, România a cam pierdut, în ultimii ani, piața thailandeză. Am constatat asta, cu destulă strângere de inimă, consultând lista importurilor din România, listă oferită de Camera de Comerț a Thailandei. Am pierdut chiar și exporturile de vagoane, fabricate la Arad, în urma unui incident cu 75 de boghiuri, care au cedat. E drept, Astra Arad avea să livreze, ulterior, alte boghiuri, dar degeaba, piața era pierdută… La ora actuală, România mai exportă în Thailanda doar îngrășăminte chimice și oțeluri, însă în cantități din ce în ce mai mici (regresul se explică și prin scăderea producției interne de la noi).
(…) Când își alcătuiește bugetul anual, Thailanda contează din start pe 13 miliarde de dolari ca sumă certă. Din ce provin acești bani? Șase miliarde de dolari provin din turism (pe aici trec anual aproape șapte milioane de vizitatori) iar celelalte șapte miliarde de dolari provin din „industria femeilor” sau, altfel spus, din „industria sexului”. Ce înseamnă această „industrie” o să explic într-o relatare ulterioară, la întoarcerea în țară.
Altfel, viața este liniștită aici. Mai ales de când se dă ca sigură ameliorarea stării de sănătate a regelui Bhumibol Adulyadej, numit și Rama al IX-lea, aflat în al 67-lea an de viață. De când s-a aflat că într-una dintre dimineți, la ora 7,30 (rețineți grija pentru detaliu!), regele a suferit o criză cardiacă și o complicație pulmonară, pe când se antrena în sala de sport, Thailanda întreagă a fost îngrijorată. Toți se rugau zilnic pentru sănătatea lui. Acum însă, că regele e mai bine, lumea își vede mulțumită de cele zilnice. Ca o curiozitate, regele Rama al IX-lea a fost mare fan al echipei de fotbal a României, pe timpul Campionatului Mondial de Fotbal din America (World Cup ’94). Atât de mare fan a fost, încât, după propria-i mărturisire pe care a făcut-o lui Ioan Voicu, ambasadorul României la Bangkok, la sfârșitul meciului Suedia-România (vă amintiți desigur, am pierdut la loviturile de departajare, de la 11 metri) n-a putut dormi toată noaptea. Bun ambasador și fotbalul ăsta, când e FOTBAL!
Strada, în Bangkok, este vie 24 de ore din 24. Sunt momente în care șoselele devin un coșmar pentru cele peste trei milioane de automobiliști, producându-se ambuteiaje ce par fără ieșire. De aceea, mulți sunt cei care preferă motocicletele, așa cum chinezii umblă cu bicicletele, desigur, din cu totul alte motive. Căldura excesivă nu pare să le dea mare bătaie de cap băștinașilor. La fiecare pas, alături de marile magazine, dai peste prăvălioare și, în zone cu vechi tradiții, întâlnești bazaruri cu mii de tonete, la care găsești tot ce vrei și ce nu vrei, la prețuri acceptabile, după obișnuitele târguieli cu vânzătorul. Doar să vizitezi un asemenea bazar îți trebuie două-trei zile. Marea noastră surpriză a fost să întâlnim aici o prăvălie pe a cărei firmă scria „Vasile shop”. Proprietarul nu este român, dar o rupe binișor în limba noastră și, ne mărturisește, cunoștințele „lingvistice” le-a dobândit de la muncitorii români care au lucrat aici, inclusiv de la arădeni de-ai noștri, de la Vagoane. Altfel, români nu sunt pe aici decât vreo 12, dacă îi exceptăm pe cei de la Ambasadă, și cam toți lucrează pe computer, ca specialiști programatori. Ba, uite că era să uit!, mai este pe aici și o româncă, însă în pușcărie, fiindcă a fost prinsă cu droguri. Legile sunt foarte severe în Thailanda, în privința drogurilor — pentru mai mult de 120 de grame, cel prins este condamnat la moarte; pentru o cantitate sub 120 de grame, la ani grei de închisoare. Or, românca noastră n-avea asupra sa „decât” vreo 7 kg de droguri! Așa că Ambasada noastră are o grijă în plus aici, la Bangkok.
(Adevărul nr. 1430, vineri, 17 martie 1995)
Tristan MIHUȚA