Patru ani am făcut chimie cu prof. Ioan Motoarcă, un ins scund, dolofan, cu păr șaten, creț. Când se încrunta, părul i se unea cu sprâncenele. În fine. Doamna Daniela Popa, prietenă aici, pe Facebook, cu care, din păcate, nu m-am privit în ochi niciodată, mă întreabă ce notă am avut la chimie (pornind de la o constatare de-a mea că între doi oameni există „chimie”; sau nu există). Profesorul Motoarcă era spaima claselor – tobă de carte, în cei patru ani de liceu nu am deschis manualul de chimie, învățam după notițe. Din nou, în fine. Mă duc cu juniorii de la UTA (jucam, nu eram turist) în Cehoslovacia. O săptămână. Ajung acasă miercuri seara, pe la ora 21. Era în mai. A doua zi, joi, Motoarcă mă scoate la „lecție”, la răspuns. Îi spun, domnule profesor, am fost plecat bla-bla. Zice:„Băăă, Petescu a fost două săptămâni la Turneul UEFA din Anglia, și a doua zi l-am scos și pe el la tablă! Era doxa! Luase cartea de chimie cu el, la Londra!”. Și mi-a dat nota 2 (doi).
Tristan MIHUȚA
