Uniunea Salvați România
Filiala Arad
Arădenii au dat încă o șansă României
Mulțumim arădenilor pentru mobilizare și încredere! Prin votul exprimat ieri au dat
încă o șansă României: avem nevoie de modernizare, avem nevoie de democrație,
de libertate și avem nevoie de o direcție europeană.
Elena Lasconi a primit cele mai multe voturi în municipiul Arad și este în turul doi al
alegerilor prezidențiale. Vom fi alături de cetățeni, pentru a prezenta alternativa unei
guvernări responsabile, precum și pericolul influenței toxice și tot mai prezente a
Rusiei.
Astăzi patriotismul înseamnă lupta împotriva corupției, instituții depolitizate, justiție
independentă, presă liberă, echitate socială, respectul față de resurse și banii
publici. Politica trebuie să revină aproape de cetățeni și departe de laboratoare, boți
și troli.
Epoca Iohannis, nepăsarea, maltratarea democrației, disprețul și aroganța trebuie
să se încheie definitiv. Nu mai e timp. USR își asumă coalizarea unei guvernări
deschise către cetățeni, o guvernare care să mențină și să crească România în
traiectoria europeană, cu valori liberale, cu o politică a respectului și a unității.
Aceste alegeri nu sunt doar despre Elena Lasconi sau USR. Sunt despre a alege
între două Românii: una democrată și pro-europeană, cu instituții funcționale și
respect pentru cetățeni. Alternativa fiind un stat cu fața întoarsă către trecutul
legionar, ceaușist, dominat de naționalizări, agresiune, izolare și ură.