R O M Â N I A

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD

INFORMARE DE PRESĂ

Echipa medicală arădeană se întărește

Printr-un Ordin al Comandantului Acțiunii, Secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, s-a aprobat detașarea la Arad, în perioada 3-8 aprilie 2020, a patru cadre medicale din Județul Timiș, după cum urmează: doi medici epidemiologi din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică Timișoara, un medic specialist ATI din partea Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, respectiv un medic specialist medicină de urgență din cadrul UPU-SMURD Timiș. Mandatul celor patru cadre medicale este de a efectua o analiză a situației generale și a celei din Spitalul Clinic Județean Arad, urmând ca la finalul detașării să înainteze un set de propuneri și să urmărească implementarea acestora.

Cei patru medici din Timișoara au fost primiți de Prefectul Județului Arad, domnul Gheorghe Stoian, fiind apoi însoțiți de Prefect la sediul Consiliului Județean Arad, unde au participat la o primă ședință de lucru alături de Președintele Consiliului Județean Arad, domnul Iustin Cionca, Viceprimarul Municipiului Arad, domnul Ionel Bulbuc, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, conducerea Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad și membrii Grupului de suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată situația la zi de către fiecare participant, fiind stabilit un mod de lucru, reprezentanții instituțiilor arădene urmând să pună la dispoziția cadrelor medicale din Timișoara toate informațiile solicitate. Cele patru cadre medicale vor efectua vizite de lucru în toate spațiile SCJUA și ale Direcției de Sănătate Publică, vor avea întâlniri cu medicii arădeni, urmând să ofere consultanță specializată în toate domeniile, constituindu-se astfel într-o echipă medicală ce va întări capacitatea de răspuns a spitalului față de provocările generate de infecția cu noul coronavirus.

Mandat pentru achiziția directă de aparatură medicală, medicamente, echipamente de protecție și materiale dezinfectante

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a mandatat, printr-o hotărâre adoptată în ședința de ieri, 2 aprilie 2020, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Județul Arad și Municipiul Arad să achiziționeze aparatură medicală, medicamente, echipamente de protecție și materiale dezinfectante, prin procedură de achiziție directă. De asemenea, doamna ec. Carmen Lucuța – manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și domnul Constantin Cătană – director executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, au fost mandatați să asigure coordonarea integrată a activității unităților sanitare din sistemul public, situate pe teritoriul administrativ al județului Arad, precum și aplicarea unitară a dispozițiilor autorităților publice centrale în prevenirea și combaterea infecțiilor cu COVID-19.

Alte hotărâri adoptate în ședința CJSU de ieri:
– Aprobarea amenajării unui spital de campanie în pavilionul ,,Expo Arad Internațional” situat în municipiul Arad, calea Aurel Vlaicu, F.N., județul Arad, proprietate a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad;
– Solicitarea de paturi echipate cu saltele, perne, pături și lenjerie de pat, parte dintre acestea fiind deja în curs de montare în pavilionul „Expo Arad Internațional”;
– Agenții economici care prestează activități de transport în comun vor lua măsurile necesare pentru dezinfecția autovehiculelor de transport persoane de cel puțin odată pe zi, prin intermediul unei societăți specializate, care să ateste efectuarea operațiunii printr-un document care se va afla în posesia conducătorului auto. De asemenea, transportatorii au obligația de a lua măsuri pentru evitarea aglomerării mijloacelor de transport;
– Autoritățile administrației publice locale vor asigura dezinfecția periodică a locurilor intens utilizate (stații autobuz/tramvai, trotuare etc);
– Persoanele juridice, care dețin/administrează piețe sau hale agroalimentare, au obligația asigurării dezinfecției periodice a acestor spații.

***
La nivelul Județului Arad, conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 202 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este 134. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 1260, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 1207.

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 1311 de persoane și 20 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 116 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 183.400 lei. Nu au fost întocmite dosare penale noi.

În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 8.400 lei.

Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 46 de cadre și 13 mijloace auto, au legitimat și verificat într-un interval de 24 de ore (perioada 2.04.2020, ora 7.00 – 3.04.2020, ora 7.00) 971 de persoane, întocmind 35 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 25.100 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.

***
Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Biroul de presă 03.04.2020