Întreruperea prestării serviciului de salubrizare stradală, începând din 31 martie 2017, a lăsat Aradul pradă mizeriei. Aşa cum NewsAr.ro semnala încă de ieri, străzile sunt nemăturate iar coşurile de gunoi negolite.

De remarcat, aşa cum spuneam şi ieri, că municipalitatea se află în plină procedură de achiziţie publică a serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire. Procedura de achiziţie nu a fost finalizată însă la timp, astfel încât străzile municipiului au rămas nesalubrizate.

Potrivit SEAP (Serviciul Electronic de Achiziţii Publice), data limită până la care trebuie deschise ofertele şi stabilit câştigătorul este 18 aprilie 2017.

(NEWS AR)

 

P.S. Conform ultimelor informaţii pe care le avem, POLARIS SA, firma din Constanţa care s-a ocupat, printre altele, de curăţenia stradală a Aradului, a început concedierilor. Astfel, nu mai puţin de 80 de angajaţi au fost puşi pe liber zilele trecute. Aşa se poate explica mizeria de pe străzile Aradului (dar arădenii nu de explicaţii au nevoie, ci de curăţenia pentru care plătesc taxe şi impozite locale Primăriei magnatului Gheorghe Falcă!). Cât priveşte întârzierea licitaţiei, la care s-au înscris alături de POLARIS şi alte firme de profil din alte judeţe, dar din Arad niciuna!, Falcă ar trebui să ne dea explicaţiile de rigoare. Că dacă arădenii nu-şi plătesc dările la bugetul local la timp plătesc penalităţi etc.. Pe el cine-l trage la răspundere?

(Flacăra Roşie)