Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu nu pot scăpa de motanul meu. Mi se bagă şi-n chiloţi. Dacă o femeie vrea să mă mângâie dă de o coadă. Cu blană.

Aşa a fost şi azi. Nici nu ştiam că e la mine în buzunar. Numai ce l-am văzut că se zbugheşte sub o masă vecină de la terasă. De jenă, nici nu m-am uitat cine era la masă.

-Domnu’, a dumneavoastră e mâţa?

-Îmi cer scuze, dau eu să mă ridic ruşinat.

-Lăsaţi că e drăguţă, îmi zice tipul, de sub o mustaţă calmă.

N-am mai apucat să-i spun că e motan, căci coada pocitaniei se linguşa deja între picioarele mustăciosului. După care se mută lasciv între picioarele comeseanului.

-Tu ştii cine e la masă?, mă întreabă motanul în cască.

Am crezut că e o glumă.

-E doctorul Preoţescu şi cu fostul parlamentar Creţ Nicoară, continuă agentul meu acoperit de o coadă.

-Şi?, m-am gândit eu mut.

Pocitania secretă mi-a auzit şi gândul.

-Vorbesc despre vânzarea hotelului Moneasa, de la Moneasa, al lui Nicoară. Şi despre Policlinica lui Preoţescu.

-Cumpără Nicoară policlinica lui Preoţescu?, intru eu pe recepţie.

-Nu, şefu’! Recepţie! Doctorul Preoţescu cumpără hotelul de la Nicoară!

-Eşti sigur?

-Nu ştiu, staţi să o mai frec puţin.

-I-aţi, dom’le, mâţa dintre picioarele mele îmi zice mustăciosul.

O fi văzut microfonul?

Miau-miau