Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu nu pot scăpa de motanul meu. Mi se bagă şi-n chiloţi. Dacă o femeie vrea să mă mângâie dă de o coadă. Cu blană.
Aşa a fost şi azi. Nici nu ştiam că e la mine în buzunar. Numai ce l-am văzut că se zbugheşte sub o masă vecină de la terasă. De jenă, nici nu m-am uitat cine era la masă.
-Domnu’, a dumneavoastră e mâţa?
-Îmi cer scuze, dau eu să mă ridic ruşinat.
-Lăsaţi că e drăguţă, îmi zice tipul, de sub o mustaţă calmă.
N-am mai apucat să-i spun că e motan, căci coada pocitaniei se linguşa deja între picioarele mustăciosului. După care se mută lasciv între picioarele comeseanului.
-Tu ştii cine e la masă?, mă întreabă motanul în cască.
Am crezut că e o glumă.
-E doctorul Preoţescu şi cu fostul parlamentar Creţ Nicoară, continuă agentul meu acoperit de o coadă.
-Şi?, m-am gândit eu mut.
Pocitania secretă mi-a auzit şi gândul.
-Vorbesc despre vânzarea hotelului Moneasa, de la Moneasa, al lui Nicoară. Şi despre Policlinica lui Preoţescu.
-Cumpără Nicoară policlinica lui Preoţescu?, intru eu pe recepţie.
-Nu, şefu’! Recepţie! Doctorul Preoţescu cumpără hotelul de la Nicoară!
-Eşti sigur?
-Nu ştiu, staţi să o mai frec puţin.
-I-aţi, dom’le, mâţa dintre picioarele mele îmi zice mustăciosul.
O fi văzut microfonul?
Miau-miau
