Decesul birturilor de cartier şi a celor ”centrale” s-a produs în momentul în care telefonia mobilă şi-a pus poalele-n cap
”Spledoarea de sub poale”, respectând rima şchioapă şi lait-motivul materialului, însemnând până la urmă un brutal ”stop-joc” socializării. Al unei socializări reale, vie, făcută face-to-face, limitată ori dezvoltată de bogăţia vocabularului interlocutorilor…
Dar, nu despre asta intenţionez să vă aburesc astăzi. Pur şi simplu îmi este dor de un BIRT adevărat, cu consumatori adevăraţi, băuturi adevărate şi CONVERSAŢII adevărate. Greu de găsit.
Luaţi aer în pieptul de aramă fortificat la sală şi imaginaţi-vă ”cam cum s-ar putea ca să fie” o zi, două, fără ”mobil” şi implicit fără” face buc ori goăgăl”. Nasol, nu? Revenind la propoziţia de introducere, preambul, cum spun adevăraţii jurnalişti, legătura dintre falimentul birturilor tradiţionale şi telefonia mobilă este mai limpede ca un pahar de apă plată Borsec,”regina apelor minerale” ( conform reclamei…)
Cum aşa? Serviţi. Pînă să devenim sclavii telefoniei mobile şi al cardurilor de credit care ne controlează identitatea şi existenţa ne bucuram de intimitate şi liberul-arbitru, ne bucuram de noi înşine. Vorbesc pentru şi cu cei care au semnat state de plată şi să făleau cu telefonul fix. Generaţiei ”after”, dacă-i spui despre lumânări la ceas de seară, despre frigoase ori cartele la haleală se uită la tine ca broasca la bordură … Numai că, dragi contemporani, cam aşa a stat treaba.
Nu ştiu de ce, dar am tendinţa de a mă îndepărta de subiect. Veche meteahnă. Revin. În vremuri nu prea îndepărtate birtul era, mai în glumă, mai în serios, un fel de biserică… laică, unde, după serviciu, OAMENII SE ÎNTÎLNEAU LA UNA MICĂ, ORI LA O ”CAFĂ”, SUC ORI TE MIRI CE, DIN OBIŞNUINŢĂ, DIN INTERES ORI ALCOOLISM… Aici comunicarea rezolva TREBURI COTIDIENE, IMPOSIBIL DE REZOLVAT FĂRĂ UN ”PUNCT DE ÎNTÂLNIRE” BINE STABILIT, LA ORE APROXIMATIVE, DAR FERME. Toate aceste probleme legate de spaţiu şi timp le rezolva confortabil şi avantajos…. BIRTUL sau ca şi-n jocul copilăriei noastre… TELEFONUL FĂRĂ FIR!
Din momentul în care birtul a devenit doar o simplă destrăbălare alcoolică şi-a pierdut identitatea!
Telefonul mobil a preluat, CU POALELE-L CAP, agresiv şi obraznic … dulcea comunicare la ”un mică”, într-un birt curat cît trebuie, corect cît se poate, dar ROMANTIC CÎT ÎNCAPE.
Doru Boci