Scriam, zilele trecute, despre faptul că Consiliul Judeţean Arad a achiziţionat pentru Aeroportul Arad (aflat în subordinea sa directă şi personală) trei microbuze în valoare totală de 240.000 de euro. Adicătelea, 80.000 de euro dăraba! Cine ştie, cunoaşte. Imensă sumă. Dar, înainte să trecem la ceea ce vrem să vă comunicăm în articolul aici, de faţă, haideţi să „refreşăm” (ce fain sună!) ceea ce am publicat zilele trecute:

„Anunțate cu surle și tobe cursele aeriene Arad – Antalia (ce ar urma să aibe loc de la începutul lui iunie), acestea par a fi un fiasco total (știm ce am scris, nu ne criticați!). Nu puțini sunt arădenii care și-au programat și plătit concediul de vară într-o stațiune din Turcia, având promisiunea că plecarea și sosirea vor avea loc (de) pe aeroportul internațional Arad. Aeroport care, de ani buni de zile, nu mai operează nicio cursă regulată și care este susținut artificial în viață de către Consiliul Județean. Adică, din banii arădenilor.

Ei bine, dacă sursele noastre foarte bine documentate – că doară îs din cadrul securizat al aerodromului – ne-au spus că totul va fi o abureală, apăi așa băgăm sama că o fi. Concret, turiștii arădeni doritori de a sta cu burta la soare pe plajele de la Turcia nu vor pleca de pe aeroportul Arad, ci de pe Timișoara!. Motivele nu vi le furnizăm acum, ci vă spunem doar că (și) d-aia a achiziționat Consiliul Județean Arad 3 (trei) microbuze noi, cu incredibila sumă de 240.000 de euro!!!!, ca turiștii să facă naveta Aeroportul Arad – Aeroportul Timișoara și retur.

Încă o țeapă dată arădenilor? Rămâne de văzut. Cât despre imensul, exorbitantul preț plătit de CJA pentru microbuze, 80.000 de euroi dăraba (de parcă ar fi autocar) vom discuta cu altă ocazie. După ce arădenii ce și-au luat bilete către Antalia vor începe zborul spre destinație cu… microbuzele.

A la turka bre”

 

Aşa, deci în urma acelui articol s-a inflamat tare de tot o firmă de turism din Bucureşti. Care ne-a ameninţat că ne dă în judecată, că ne cere bani mulţi, în euro, etc., că le-am stricat şustele de pe aici, afacerile, că ei e firmă serioasă, cu patroni turci, bla, bla. Ei să fie sănătoşi, că boala vine ea singură. Ideea de bază a articolului, dacă trebuie o să traducem şi miticilor, era şi este aceea că Consiliul Judeţean Arad a făcut o investiţie de 240.000 de euro din banii arădenilor pe nişte microbuze (microbus-uri pentru mitici) care nu îşi au rostul. Adică, să bagi bani într-un aeroport care nu operează nicio cursă regulată!!! Nici internă şi nici internaţională. Investiţia e ca şi o frecţie la un picior de lemn. La ora asta cel puţin. Că vor fi curse, de care or fi ele, că nu vor fi asta rămâne de văzut. Cert este că firma de turism din capitală (a lor, nu a noastră!) s-a iritat. Ceea ce trebuie să dea serios de gândit nu numai nouă ci şi altora, mai în măsură decât noi.

Oare, microbuzele cu 240.000 de euro pentru cine au fost achiziţionate?

 

RRRomi (pour le connaisseurs)