„Dorule, frate, de ce când ne întâlnim, ochii-ți plâng întruna, poate că ne despărțim pentru totdeauna, căci șefii noștrii grija noastră o poartă, hai să nu-i lăsăm ca să ne despartă!” – zice Jitză Falcă, preșdintele contestat de la PNL Arad, către Dorel Căprar, încă președintele în exercițiu al PSD Arad. Adică, doi frați, cărora interesul le poartă fesul. Sunt în opoziție de ochii lumii, că în rest…

Comuniști înrăiți cum suntem și, de asemenea, bine informați ca cum securiștii de pe vremuri, am aflat că niciul dintre cei ambii doi pomeniți mai sus nu se simte prea bine în fotoliile pe care le ocupă. Falcă nu a fost validat de către conducerea de la București a PNL, în timp ce Căprar rămâne tot mai singur pe plan local. Și asta, în cazul lui Dorel, din cauza modului dictatorial în care conduce filiala arădeană. Adică, cine nu e cu el – adică judocan – e împotriva PSD-ului. S-a debarasat de vechii pesediști precum curvele de chiloții pe care i-au purtat la „produs”. Dar, despre asta cu altă ocazie.

Cât îl privește pe Jitză Falcă acesta este mai ud în bughi decât o cățeauă în călduri. S-a dus, ca de obicei, la două capete și s-ar putea să se aleagă cu… dânsa în mână! Adică, și cordit și cu banii luați. Nu că nu ar merita. Cât privește botoxul din buze, lacul de pe unghii, nădrajii dă bluji strâmți și altele, toate le punem pe seama xanaxului. Sau al țâgărilor d-alea?

Dalde Vermorel

2 COMENTARII

  1. Demolator drag , nici nu stii , ce marunt incepi sa fii ! Apropo , sa-mi dai te rog , cei 1500 euro pe care mii datorezi de cand mi-ai daramat garajul pana nu te ascund astia !

Comments are closed.