După ce s-a debarasat de peste 60 de angajați (i-a trimis în șomaj tehnic, chipurile) și după ce acestora li s-a promis (așa ni s-a comunicat pe surse) că vor fi angajați la noua firmă ce va prelua curățenia stradală din Arad, Polaris SA, cu firma mamă la Constanța, încă mai deține supremația gunoaielor din Arad. Atât la propriu, cât și la figurat (despre politică și administrație să nu vă prind că vorbiți. Am zâs!).

După ce, în urma unei contestații, licitația pentru curățenia Aradului a fost anulată, Polaris SA, care are probleme mari la Constanța și numai, continuă să țină capul sus în ceea ce privește  „traficul de influență”. Am pus ghilimelele de rigoare. Apropo, unul dintre frații Martin, cei ce dețin Polaris-ul, a fost reținut în Statele Unite ale Americii pentru încercare de mituire a unui magistrat. În paranteză fie spus, Gheorghe Martin tatăl a fost prefect PSD al județului Constanța.

Revenind la Arad, un angajat de la Garda de Mediu, Răzvan Huber circulă și se prezintă la controale prin Arad și județ cu un autoturism Renault Symbol – CT-10-GUS – înmatriculat pe Polaris SA!!! Și, normal, adică anormal, cine are curajul să încerce să intre pe piața colectării gunoaielor stradale etc. este faultat, prin mijloace specifice, pentru intenție. Oare aceasta este o practică uzuală la Garda de Mediu și la Protecția Mediului sau este doar o întâmplare ce se petrece de cel puțin doi ani de zile.

Nu lipsit de interes este faptul că acest Huber este omul de încerede și fost angajat a lui Iustin Cionca, încă de pe vremea de când actualul președinte al Consiliului Județean Arad era primar la Pecica. De unde se trage și Huber, de altfel. Când te gândești că Cionca Marini este marioneta lui Falcă (cel care a preluat „frîiele”, ca să nu spunem șpaga, afacerii Polaris SA de la fostul primar Dorel Popa, Dumnezeu Să-l ierte!) nici nu este de mirare că caracatița, MAFIA pocăiților din Primăria Arad în domeniul salubrizării orașului funcționează sub privirile îngăduitoare ale autorităților competente.

(G)un oier la Polaris