Doamne, cum se pervertește lumea. Parcă ieri terminai studiile la Vlaicu cu eminența Andraș (Ando), debutai la site-ul „Falq” și iacă ai ajuns mare om de litere, mare ziarist infatuat la cea mai tare publicație on-line din Arad, Galaxie, Stratosferă, Lună, Marte, Jupiter și de pe multe planete nedescoperite încă. Ai ajuns să fi un Andrei mai „Special” decât restul, nu de alta dar PDL –ul te-a învățat ce înseamnă tupeul, Falcă te-a educat în spiritul lui, adică dă-i în gură inclusiv celui ce te-a crescut (nu spunem nimic de Horațiu că e prietenul nostru). Am trăit să o vedem și pe asta! Un „muce” în ale presei vine să-i dea lecții pe o pagină, cică de socializare unui „elefant al prese”(nu-i dăm nume că Țiți vine la birt cu noi) cum că habar nu are ce trebuie scris în presă, ce se vinde, ce trebuie făcut ca să fii cel mai tare din Arad…sau din… că nu mai vreau să le enumăr.

Dragă copile, să ști că mai e mult până departe, ca să ajungi să dai lecții mai ai mult de dat cu tastatura, mai ai de încasat niște verdicte de la judecători, dacă ai impresia că ai devenit mai „Special” te înșeli amarnic. Cănd acel ziarist, subliniez ziarist (ceea ce tu nu cred că vei ajunge) făcea anchete jurnalistice tu gângureai ceva gen „uită mamă mulitarii”

Cu durere în față am admirat entuziasmul şi devotamentul pe care-l manifești, dar tristeţea crudă ori revolta ivită din nerăbdare sau inoculată o să te dărâme la un moment dat, iar acel moment nu cred că e departe.

Lecţie grea, asta a răbdării, a îngăduinţei, a acceptării totale, dincolo de orice manifestare prin care să te crezi „Special”. Așa că!

COLABORAȚIONȘTII NOȘTRI

P.S. Tot scandalul a pornit de la articolul cu Luana, publicat de noi înaintea „speciali” – iștilor.

1 COMENTARIU

  1. Se intinde mai mult decat ii este plapuma , mult prea plin de el si obraznic acest ando !

Comments are closed.