Am văzut tot felul de reacții la un material publicat pe site-ul Flacăra Roșie („A ajuns mucea Andrei profesor”) și am dedus că unii crapă de invidie, crapă de grija celuilalt. Vrea doar el să iasă în față, să fie doar el cel mai special, restul să moară. Incapacitatea de a te bucura pentru altcineva și pentru realizările lui, blocându-ți sentimentele de apreciere și recunoaștere a calitaților și realizărilor celorlalți, o putem defini ca invidie. Mai clar spus, invidia este ciuda față de unul care are sau face ceva ce și tu ai dori să ai sau să faci. Un om invidios simte de cele mai multe ori că a fost tratat incorect și că ce face celălalt e nedreapt pentru el. Invidia crează o stare de emoție destul de dureroasă care vine la pachet cu furia, lăcomia, ura și chiar deprimarea.
” Când otrava invidiei pătrunde într-un suflet, el este prada unei duble suferințe, simte povara propriilor lui nefericiri şi geme în fața fericirii celuilalt.’’ spunea Eschil
Invidia se naște dintr-o posibilă poziție de inferioritate și afectează în primul rând respectul de sine, iar aceasta apare atunci când te compari în permanență cu ceilalți. Atunci când te compari cu ceilalți îți provoacă o profundă senzație de neîmplinire. Când te compari cu ceilalți, singur îți creezi frustrări și resentimente.
Cel care a scris articolul cu pricina (nu Dubăț!)
