Asociația Alcoolicilor de Renume din zona Bou’ Roșu deplânge trecerea în neființă, prin închiderea activității, a birtului „Nu urla” – Neordicss, ca să fim bilingvi. Motivele sunt clare: tot mai multe taxe, tarife și alte plăți, directe sau indirecte (adică amenzi, ca să fie clar). Așa că Feri, patronul stabilimentului, s-a decis să pună lacătul. Este vorba de Neordicss 1, birtul din Bou’ Roșu, pentru conformitate. Asta pentru că Feri mai are un birt, Neordicss 2, care este în continuare deschis. Dar locația e tamnai în Gai, așa că asta nu-i încălzește pe membrii Asociației Alcoolicilor de Renume din zona Bou’ Roșu, care preferă să bea cinci beri în plus decât să cheltuie pe taxi.

P.S. Râdem, glumim dar nu este o problemă singulară. Un alt birt destul de renumit în Arad a fost nevoit să pună lacăt: „Trei Trepte”, de pe strada Horia. Un alt birt, tot cu un anumit renume, a fost deschis recent, undeva la începutul anului. Acum e „în renovare”. Strategic sau pe bune, nu știm. E vorba de „Luci bar”, birtuțul de la subsolul PNL-ului vechi. Mai sunt și alte birturi, magazine, bodegi și restaurante care au pus lacăt. Centrul Aradului, aproape pustiu, vorbește de la sine. Falcă, se aude?

Ghiță Surdu

P.S. 2 Imaginea de mai sus este cea cu locația din Gai, care rămâne deschisă