Iată că se mai întâmplă multe în războiul dintre PSD și PNL din Arad. Se împroașcă cu fecale dintr-o parte în alta cu o viteză mai ceva ca serviciul lui Marius Copil la Roland Garros, dar artizanul cel mai de soi e din nou Andraș Ando. A venit rândul lui Răzvan Cadar (tânăr penelist, de viitor zicem noi) pe care să-l umple „de respect ” această eminență cenușie pe nume Andraș Ando. Ca să fie dosul șefului de partid PNL șmirgluit, hai să dea și Ando în PSD, dar să-i pună în gura lui Cadar vorbele. Că doar nu și-o asuma responsabilitatea ditamai directorul executiv… comunicare și de strategii, șeful lui Cionca sau ce-o mai fi el pe la CJ. Dar, ce să vezi, eu sincer nu prea citesc mizeriile de comunicate din partea politicienilor arădeni (90% dintre ei de carton) dar la „biblioteca” unde ne mai cultivăm și noi puțin apar câțiva dintre colegii de breaslă și încep să analizeze cam ce se petrece prin Micălaca asta mai mare, numită Arad. Ajungem și la subiectul Cadar, care săracul, fără nicio vină, se face de cacao cu o declarație de tătă p..a, referitoare la banii pentru drumurile din județ. Bani aduși, cică, de PSD (n.n. vrăjeală, peste 80% sunt fonduri europene). Declarația sună cam așa:

 

Într-un comunicat de presă, PSD Arad susţine astăzi că „Guvernul a alocat 155 de milioane de lei pentru drumurile din judeţul Arad”. Este un fals! Nu Guvernul a alocat aceşti bani, ci i-a câştigat CJA, prin Programul Operaţional Regional, din fonduri europene. PSD sau Guvernul nu au nicio legătură cu alocarea sau distribuirea fondurilor europene. Sau, dacă totuşi au, să o spună public, pentru că este caz penal, trafic de influenţă sau abuz în serviciu, iar influenţarea comisiei de evaluare a proiectelor este un motiv de respingere a acestora. Ce ne transmite PSD Arad? Că guvernul PSD a încălcat legea?

 

Săpăm noi mai adânc un pic și aflăm că nu e vina unuia dintre guriștii PNL-ului, ci doar vina exclusivă a lui Andraș Ando, că el a redactat această idioțenie, cu siguranță să-l facă pe Cadar de tot căcatul și, pe cale de consecință, întreg PNL-ul până la urmă. Că doar Andraș mai are ceva roșu în vene de la PSD-iști, din vremurile tinereții când se vedea mare parlamentar social- democrat și de când i-a condus campanie electorală a lui Dorel Popa, Dumnezeu Să-l ierte! Atunci când a câștigat Falcă primul mandat de primar.

 

Chiar ne pare rău de Răzvan Cadar, că e un băiat bun. Care încă nu e complet deprins cu mârșăviile acestui strateg negativ (a falimentat tot pe unde a umblat) Andraș Ando. Așteptăm să vedem pe cine mai mânjește cu căcat eminența, doctorul în filologie, directorul președinților etc. Cu siguranță vor mai urma!

P.S. Sfatul nostru „Feriți-vă de măgăruș”, pardon de Andraș Ando!

2 COMENTARII

  1. Dacă ziceți și voi că n-a adus PSD banii, unde-i baiul? Că asta zice și Cadar. Sau Ando. Sau cine-o zice.

Comments are closed.