Noii proprietari ai Jurnalului Arădean, fost Adevărul, fost Flacăra Roșie pe stil comunist, nește unguri care au cumpărat de la alți unguri afacerea cu ziarele și site-urile din vestul României și estul Ungariei, au gânduri mărețe. Concret, sunt două – pe rumunește ketu. Prima variantă, care pare cea mai verosimilă, este că ziarul va fi închis. Adică, ediția tipărită a Jurnalului, că site-ul Aradon va rămâne viabil. Printre motivele eventualei renunțări la ediția de print ar fi acela al costului mare al tiparului (nu intrăm în amănunte tehnice).

În al doilea rând, în dictatura Falcă s-au închis sau au dispărut, datorită birurilor puse de Jitză, peste 85% dintre chioșcurile de ziare din municipiu. Faceți o tură de la Boul Roșu și până la Podgoria, de exemplu, pe ambele sensuri și să vedeți câte chioșcuri de ziare mai sunt!

În al treilea rând, numărul abonamentele a scăzut dramatic. Nu neapărat din cauza conținutului ziarului sau a scăderii numărului de pagini, cât despre publicitate, morți, răniți condoleanțe etc., nu mai vorbim. Motivul este acela că Poșta Română e pe faliment. Factorii poștali sunt tot mai puțini și cei care au rămas nu prea mai au chef să care în gențile proprii, să-și rupă umerii cu diverse publicații. Că nu sunt plătiți aproape deloc pentru acest efort. Ar mai fi și alte motive, dar despre acelea vom vorbi cu altă ocazie.

Cele de mai sus au fost primul gând al ungurilor care au cumpărat Jurnalul. Al doilea gând este acela că vor revinde doar ediția de print a Jurnalului arădean. Că vor găsi vreun fraier care să preia costurile imense generate de scrierea, editarea, tipărirea și distribuirea foii respective. Greu de crezut, atâta timp cât ideea principală, atunci când au pus mâna pe Adevărul de Arad – ziarul local cu cel mai mare tiraj din România, a fost aceea de distruge – premeditat – tot ceea ce înseamnă mijloc de informare în vestul României.

Flacăra Roșie