PNL Cluj a găzduit, sâmbătă, cel mai mare eveniment de anul acesta al aleșilor locali din România! Adică, spune presa locală de acolo, Congresului Ligii Aleșilor Locali ai acestui partid. De-a dragul informaţiei vă spunem că „la acest eveniment, care a întrunit peste 900 de primari de municipii, orașe și comune din România, alături de președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, consilieri județeni, viceprimari și consilieri locali, alături de președintele PNL, domnul Ludovic Orban, de conducerea națională și de parlamentari ai PNL. Am avut plăcerea de a-l avea ca oaspete și pe domnul Michael Schneider, președintele Grupului Partidului Popular European în Comitetul Regiunilor care a fost extrem de plăcut surprins de dezvoltarea Municipiului Cluj-Napoca precum și de felul în care primarii PNL din România știu să dezvolte comunitățile locale utilizând inclusiv fonduri europene de la Bruxelles. ()”.

Pentru cei care nu ştiu, până sâmbătă Gheorghe Falcă, încă primarul penal al Aradului, a ocupat o importantă funcţie de conducere în cadrul acestei structuri, preşedinte de regiune. De sâmbătă încoace, canci! Celentano de Arad a fost trecut pe linie moartă. Comuniştii noştri prezenţi la eveniment ne-au transmis că Falcă a fost ignorat atât de organizatori, cât şi de colegii de partid, ifosele acestuia şi „nasul pe sus” nefiind pe placul liberalilor. Fapt pentru care, Falcă nu a avut loc în primul rând, pe bină. (Şi mai) Negru de nervi, cu tupeul care-l caracterizează, acesta şi-a tras un scaun şi s-a aşezat în lateral, cu spatele către colegi (vezi foto). S-a supărat, spun comuniştii noştri prezenţi acolo, ca văcarul pe sat. Tot degeaba.

Un alt amănunt nu lipsit de importanţă, dar care cu siguranţă că va cântări greu în ecuaţia viitorului PNL (care se pregăteşte încă de pe acum pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, acolo unde Falcă nu este pe loc eligibil!!!!) este acela că organizaţia din Arad s-a prezentat cam slab. Numeric vorbind, la Cluj au fost doar circa 25% dintre aleşii locali arădeni programaţi să facă deplasarea (8 primari din 40!!!!!!). Naşpa şi o altă bilă neagră pentru Gogu, acest Celentano de Arad. Să nu-l mai asculte nici măcar subalternii de la Arad… Naşpa! (din foto de grup oare cine lipseşte?)

Culesul Local

1 COMENTARIU

Comments are closed.