Poate par patetic, dar nu sunt! Asistăm, siderați (unii), consternați alții și blazați (cei mai mulți) la o restaurație a autocrației de tip comunist (nu ca ideologie, ci ca formă de impunere a mecanismului puterii), a partidului-stat intangibil și, mai ales, a dictaturii politico-mafiote, pe care n-au reușit s-o instaureze nici Camorra, nici Cosa Nostra, nici alte grupări de tip mafia, nicăieri în lume. „Bomboana pe coliva” o constituie modul cum va fi abordata crima economica, autorilor rezervându-li-se un statut privilegiat în raport cu găinarii și infractorii de rând, care vor fi discriminați, încât vor fi determinați să-și schimbe „profesia”.
Dacă pe timpul comuniștilor furtul de la stat (din avutul obștesc) era considerat mult mai grav decât furtul din avutul privat, în noua orânduire iordacheo-dragniană, regulile se schimbă. Furtul de la stat (crima economică) va beneficia de un statut mai blând, la fel ca și corupția, deși, din punct de vedere al riscului și efectelor ce le generează, sunt fenomene nu grave ci cu consecințe foarte grave la nivel social și moral. Cum s-a ajuns la această situație? Simplu! După sute de ani de practică (ar fi stupid să susținem ceea ce istoria o impune ca evidență) românul și-a modificat parcă și gena, furtul (sub toate formele sale: intelectual, material etc.) devenind un fenomen cvasi-general, încât excepțiile sunt tratate ca fiind erori genetice, precum sindromul down. Astăzi, toleranța la furt (manifestată de toate instituțiile publice si de mass-media) a generat o nișă socială (politica) unde nu există reguli sau criterii normale, precum concurența profesională, moralitatea, demnitatea sau ce a avut ca efect apariția unei clase sociale reprezentativă din punct de vedere al imoralității.
Produsele si expresiile furtului generalizat, intelectual (studii formale, finalizate cu diplome si doctorate ce nu sunt însotite de cunoștințele necesare) și material (criminalitate economico-financiară, în special în relațiile cu bugetul public) au cucerit puterea în societate, profitând de ignoranța, naivitatea și lipsa de educație civică și morală a unui popor ce s-a mulțumit cu faptul că li s-a permis să cârtească și să se plimbe prin Europa. Caracterizați de pragmatismul parvenirii, hoții intelectuali și materiali (percepuți, stupid, ca „descurcăreți”) au cotropit, încet și sistematic, tot ceea ce presupune dirijarea societății, ajungând la apogeu.
Într-o societate normală (SUA, Germania, Franța, Olanda, Belgia, țările nordice etc.), indivizi precum Nicolicea, Iordache, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, Dobre și alte specimene de acest gen (majoritare în Parlament și Guvern), generate de imoralitate politică, ar fi fost niște șomeri, pentru că dezbrăcați de mantia politică ce le asigură imunitate, acești indivizi n-au nici o profesie reală, CV-ul lor fiind construit pe diplome obținute fraudulos. Iar un Dragnea ar fi fost de mult un pușcăriaș, cu toate drepturile sociale anulate pe perioadă nedeterminată. În România însă, printr-un mecanism diabolic, implementat în cei peste douăzecișișapte de ani de hoție intelectuală și materială, în care valorile au fost substituite cu diletantismul și pseudo-valoarea, imoralii, ce și-au construit cariera prin furt, minciună și oportunism politic, au ajuns să confiște ceea ce de drept ar trebui să aparțină celor cu adevărat merituoși, impuși de selecția valorilor.
Anticipând că liberalismul economic și prăbușirea economiei centralizate va genera o explozie a hoției și a practicilor neloiale concurenționale, Guvernul Petre Roman, luând exemplu Italiei (cu care ne încuscrim când e vorba de gena furtului), a înființat Garda Financiară, o instituție ce se dorea a fi garanția echilibrului între instinctul primar al celui ce vede din furtul din averea publică o oportunitate și interesul public. Câțiva profesioniști, cu „scaun la cap”, anticipând viitorul, au implementat și câteva reguli de protecție a bugetului public, precum Legea 12/1990 (protecție a populației împotriva activităților ilicite), Legea evaziunii fiscale, Legea controlului fiscal și a Gărzii Financiare, etc. După consolidarea mafiei politico-financiare, ce-a pus mâna pe putere și a eliminat concurența rebelă formată din profesioniști (s-au creat structuri de tip mafiot în Parlament și la nivel de Guvern, cu legături strânse, apartinice), s-a declanșat un atac sistematic asupra a tot ceea ce proteja averea și banul public, devenit ținta predilectă a noii clase de oportuniști politici. Gruparea Năstase, prima de acest gen care a deținut controlul total, prin majoritatea ce-a obținut-o în Parlament, a dat semnalul ofensivei împotriva protecționismului averii publice și a banilor publici, modificând, în favoarea mafiei, regulile jocului. Începând cu eliminarea din categoria infracțiunilor a deturnării de fonduri, modificarea legilor 12/1990, 31/1991, 31/1990 , a privatizării activelor publice și a altor acte normative ce blocau ofensiva mafiei politice asupra bugetului public si a averii publice și până la reorganizarea Gărzii Financiare (în anul 2003) pe care au transformat-o într-o instituție de decor, eliminându-i mare parte din competențe, Guvernul Năstase a creat „infrastructura” ce a generat ceea ce astăzi se materializează: restaurația autocrației, respectiv a dictaturii politico-mafiote.
Nu analizez acum rolul nefast al unor „orientați” din Ministerul de Interne, care au văzut în dezorganizarea Gărzii Financiare o oportunitate pe care au speculat-o din plin (consolidarea monopolului asupra controlului fraudei fiscale) și nici sprijinul de care au beneficiat politicienii din perioada Năstase, din partea altor instituții publice, atunci când au decis amputarea atribuțiilor Gărzii Financiare. Interesul momentului și siguranța că acest lucru nu va fi posibil și în alte cazuri, au determinat o lipsă totală de reacție din partea factorilor decidenți sau a celor care ar fi putut reacționa. Or, aceasta a încurajat mafia politică, iar astăzi asistăm la o ofensivă totală a acestei mafii asupra tuturor instituțiilor care garantează existența statului.
În 2013, când urmașul lui Năstase, Ponta, pentru că devenise o amenințare directă la adresa mafie politice, a desființat Garda Financiară, nici SRI, nici DNA, nici MAI, nici Ministerul Public, nici MJ, nu au reacționat. Din contra, s-au comportat bucurându-se „că a murit capra vecinului” (pentru că existau, în primul rând, interese obscure). Din contra, justiția care astăzi contestă vehement modificările operate de Parlament, a dat dreptate Guvernului Ponta, legitimându-i abuzul constițuțional comis prin desființarea Gărzii Financiare. Din cei peste 300 funcționari publici (care, potrivit Legii 188/1999, ar fi trebuit să beneficieze de stabilitate în funcție, pentru motive neimputabile lor) în justiție au avut câștig de cauză vreo cincisprezece persoane. Deci, în cazul Gărzii Financiare, justiția a servit interesul mafiot al politicienilor, care se simțeau amenințați și vulnerabili în fața Gărzii Financiare. Istoria însă, după ce ai dat concursul celui care a creat un precedent periculos pentru stabilitatea statului, se repetă. Iată că astăzi, cei care au sprijinit desființarea Gărzii Financiare, sunt în aceeași situație.
Se începe, ca și în 2013 în cazul Gărzii Financiare, cu „ciuntirea” atribuțiilor (înființându-se instituții asupra cărora se exercită control politic, precum Direcția antifraudă ce a substituit Garda Financiară), după care, inevitabil (cel puțin în cazul DNA), urmează desființarea. Ce-i mai poate opri? SRI-ul, oricum, a fost pus cu „botul pe labe”, Curtea Constituțională a devenit una pro-putere, așa că nimic nu mai poate sta în calea ofensivei mafiei politice al cărei scop este transformarea tuturor instituțiilor publice în instrumente ale puterii politice și eliminarea acelora care se opun. Și cine speră că strada sau UE s-ar mai putea împotrivi ofensivei mafiei politico-financiare – expresia hoției absolute, pe care vor s-o legalizeze și instituționalizeze -, se înșeală amarnic. Numai o minune (cu excepția trezirii din letargie a majorității cetățenilor, ceea ce, la români, este puțin probabil) mai poate salva România din marșul către autocrație și dictatura hoților. Când ne caracterizează ignoranța, blazarea și avem ca trăsătură fundamentală principiul „să moară vecinul să-i iau capra”, ceea ce se întâmplă azi e o consecință logică.
Pavel ROMAN
