Poate puțini dintre arădenii neinițiați știu că secretarul Primăriei Arad este „sora” Lilioara Stepănescu. Sau că managerul orașului este o altă „soră” (ce va fi reinvestită pe funcție peste câteva zile în dauna Geaninei Pistru, căreia i-a fost respins dosarul). Și exemplele ar putea continua cu nemiluita, nu numai la Primărie ci la toate instituțiile aflate în subordinea lui Falcă, Celentano fariseul de Arad care și-a „angajat” frații și surorile întru Domnul pe tot pe unde a apucat. Pe locuri călduțe și bine plătite, să fim bun înțeleși.

Ei bine, această Lilioara Stepănescu, din postura sa, a dispus achitarea cheltuielilor la Sala de Sport de pe Voinicilor (cea construită de către CNI și apoi trecută la Primăria Arad – veți vedea mai jos cum, prin ce artificii făcute de Falcă), stabiliment dat în custodie, folosință gratuită către Universitatea privată din Arad, pentru o perioadă de cinci ani, termen care s-a încheiat la sfârșitul lui septembrie (cum a fost prelungit contractul… e de competența altora. Din câte știm prelungirea contractului de concesiune cu titlu gratuit se putea face doar prin hotărâre CLM). Că privata, UVVG-ulu lui Ardelean nu a plătit niciun leu impozit sau taxe locale pe clădire și teren, în toți cei cinci ani, am mai scris. La fel cum am mai scris că și cheltuielile aferente, apa, canalizarea, gazul, energia electrică, încălzirea sălii de sport care aparține tuturor arădenilor a fost plătită de către Primăria lui Falcă!!!!!! Atenție, o asociație, fundație etc. privată, fie ea și o universitate, a avut cheltuielile plătite de către ARĂDENI!!!! Mai mult, UVVG mai și închiria sala de sport de pe Voinicilor pentru diverse activități sportive, încasând bani frumoși. Și asta, repetăm, fără să cheltuiască niciun leu pentru chirie, utilități etc. Oare cui dintre arădeni nu i-ar conveni să primească acest plocon? Mai trebuie să vă spunem că Ghiță Falcă predă la UVVG? Și că este plătit pentru acest lucru. Verificați-i declarația de avere și/sau interese.

Revenind, oare cine a pus la cale această întreagă mașinărie de cheltuirea banului public? Și, mai ales, cine și cu ce interese a girat-o? Că Falcă a semnat, dezinteresat sau nu – rămâne de văzut, ca primarul este o variantă demnă de luat în seamă. Dar, oare cine i-a pus în față facturile, de utilități cel puțin?

În continuare vă invităm să (recitiți) câteva dintre articolele scrise de către comuniștii noștri referitoare la mașinăria din spatele Sălii de Sport de pe Voinicilor, sală „furată” de către Falcă celor de la Liceul cu program Sportiv Arad.

 

Un nou ABUZ în SERVICIU marca Falcă

De data aceasta beneficiara mârlăniei făcută de către primarul Aradului este Universitatea Vasile Goldiş, instituţie de învăţământ superior privată. În paranteză fie spus, ca să se dumirească toată lumea interesată despre ce este vorba, UVVG Arad sau banca ardelean cum mai este cunoscută, a primit, în 2015, din partea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) calificativul de LIPSĂ DE ÎNCREDERE. Adică… ca cum n-ar fi.

Revenind, nu credem că sunt prea mulţi arădeni care să nu ştie despre existenţa unei săli de sport situată la capătul, spre Selgros, a străzii Voinicilor din Micalaca. Adică, în plin câmp. Sala de sport respectivă, pentru cei care nu sunt în temă, a fost construită în urmă cu cinci, şase ani (poate mai mult, nu facem acum exerciţii de memorie) de către Compania Naţională de Investiţii, pe vremea PSD-ului parcă. Şi dată spre administrare, la fel ca şi alte câteva zeci de astfel de săli construite la nivelul întregii ţări, către autorităţile locale, în cazul Aradului către Primărie. Numai că, Jitză Falcă, mare sculă pe basculă atunci şi acum (încă), a atribuit-o spre folosinţă UVVG-ului (fapt ce reiese clar din multitudinea de panouri de tablă şi bannere cu UVVG Arad expuse pe laturile edificiului). Cum, pe ce perioadă de timp, în ce condiţii – preţ etc. a intrat UVVG în posesia, folosinţa, acestei săli? Poate ne spune onor primarul Aradului, că noi nu ştim de vreo concesiune. Şi poate, alături de primar, ne vor spune şi cei de la UVVG pe ce bază închiriază sala către doritorii de sport (se vorbeşte despre 100, 150 lei/ora).

Dar, despre toate acestea şi altele mai picante, cu altă ocazie. Acum altceva vrem să scoatem în evidenţă. Şi anume faptul că Gheorghe Falcă a fost în perioada respectivă, poate mai este şi acum, cadru didactiv activ la UVVG Arad. Lector parcă, dacă nu ne joacă memoria feste. Loc de muncă de unde a fost plătit pe bază de contract de activităţi didactice, lucru care reiese clar din declaraţia lui de avere (vezi facsimil).

Deci, despre ce vorbim noi aicea, tovarăşe primar? Noi suntem prea mici în propoziţie să dăm cu barda şi să tranşăm situaţia, dacă o fi vorba despre un grosoloan ABUZ ÎN SERVICIU sau de unul mai subţirel, de trecut cu vederea. Poate ne lămuriţi. Sau poate organele abilitate au o părere oficială.

 

Cât îi Goldişul în floare, nici în… impozit nu-i doare!

Impozitele pe unele clădiri şi terenuri. În speţă pe Sala de sport de pe Voinicilor, construită pe banii statului de către Compania Naţională de Investiţii, lucrarea finalizată în anul 2012, şi despre terenul aferent acestei, atât cel de sub clădire, cât şi din jurul acesteia („sală de sport cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri pentru spectatori, situată pe str. Voinicilor FN, în suprafaţă construită de 1627,92 mp şi suprafaţă desfăşurată de 1779,91 mp., cu o valoare de inventar de 3.634.043,40 lei”, la care se mai adaugă terenul în suprafaţă de 3316 mp).

Sala de sport respectivă a fost dată, în septembrie 2012, Universităţii Vasile Goldiş, instituţie privată. A fost concesionată la iniţiativa lui Gheorghe Falcă (cadru didactic angajat la UVVG) cu titlu GRATUIT, pentru o perioadă de 5 (cinci) ani! Care, dacă socotim bine, au camtrecut şi cum nu ştim de existenţa unui alt act oficial încheiat între Primărie şi UVVG… Dar, stăm pe poziţii şi aşteptăm minunea. Că atât Falcă, cât şi Ardelean sunt în stare de orice.

Până atunci vă spunem doar că în toţi aceşti cinci ani de zile, UVVG nu a plătit impozit pentru clădire (care se întinde pe aproape 1800 mp) şi nici pentru teren (3316 mp). Şi asta pentru că nu au catadiscit să le înscrie în CF. Deşi, conform Hotărârii CLM nr.202/2012, Art..5.Demersurile privind operaţiunile de publicitate imobiliară sunt în sarcina comodatarului  (adică a instituţiei lui Ardelean).

În concluzie, UVVG a primit GRATIS de la Falcă (angajatul său) o sală de sport cu terenul aferent pentru care nu a plătit, în cinci ani de zile, niciun leu impozit la bugetul local!!!!! 

În timp ce arădeanul de rând care are o garsonieră, un apartament, o căsuţă cu un petec de teren, acolo, plăteşte zeci, sute, mii de lei anual impozit către Primăria lui Falcă. Şi dacă mai ai şi un autoturism…ăla eşti. Vezi ce înseamnă să nu ai şi tu, om de rând, universitatea ta privată. Să-l angajezi dascăl pe Falcă, să le predea studenţilor. Ce să le predea? Ei, asta-i bună!

 

Goldişul funcţionează pe banii arădenilor…

… şi a indiferenţei Primăriei lui Falcă. Este vorba Sala de sport situată pe strada Voinicilor F.N. (terenul în suprafaţă de 3316 mp; sala de sport cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 locuri pentru spectatori – conform contract) dată în concesiune cu titlu GRATUIT, în anul 2012, de către mărinimosul Gheorghe Falcă Universităţii private Vasile Goldiş din Arad. Concesiunea a fost făcută pentru o perioadă de cinci ani (deci termenul a expirat sau urmează să expire în această perioadă!) şi a fost iniţiată de către Gheorghe Falcă (despre interesanta expunerea de motive ce a stat la baza atribuirii sălii vom mai avea ocazia să vorbim), cel care pe lângă calitatea de primar al municipiului Arad se mai bucură de cea de profesor al UVVG!!?? Adică, el centrează, el dă cu capul!

Astăzi, fiind o zi de VIKEND, deci de hodină, vă reţinem atenţia doar puţin, cu prevederile stipulate la art. III, privind Obligaţiile Părţilor, mai precis cele de la III. 3.1.d. şi care zic că cam aşa: (comodatarul, adică UVVG) să suporte toate cheltuielile necesare folosinţei imobilului; Cu alte cuvinte, universitatea să încheie contracte şi să plătească apa, canalul, curentul, gazul şi ce o mai fi acolo. Că, aşa cum spuneam într-un articol precedent, impozitul pe clădire şi teren nu-l plăteşte!!!!, acestea fiind plătite de către Primărie!!!! Adică, de către arădeni. De către fraierii de arădeni care, iată, pe lângă că au fost văduviţi de folosinţa sălii de sport au plătit (şi încă mai plătesc – după câte ştim) şi cheltuielile de întreţinere. Şi toate acestea sub oblăduirea profesorului Falcă şi a neglijenţei, ca să nu zicem altcumva, angajaţilor Primăriei.

Să vorbim serios: cui dracu nu i-ar conveni să primească în concesiune, GRATUIT, o sală de sport, să nu plătească pe ea taxe şi impozite la bugetul local (UVVG nu a înscris contractul de concesiune la cartea funciară, deşi publictatea imobiliară era în sarcina acesteia, conform Hotărârii 202/2012 a CLM), să nu plătească utilităţile etc. ş.a.m.d., toate acestea fiind plătite de către Primărie, adică de către arădeni? (din câte am aflat, pe regim de urgenţă, UVVG a întocmit, zilele trecute, după dezvăluirile apărute pe feisbuk, un contract cu Apă-Canal).

Şi ar mai fi interesant de ştiut cine va plăti, dacă va plăti cineva, toată această pagubă adusă bugetului local, adică arădenilor. Fraierilor de arădeni care musai să îşi plătească la timp taxele şi impozitele locale, stabilite de Falcă şi „asociaţii” din Consiliul Local Arad. Şi, cine se face, dacă se face vinovat pentru această crasă (sau voită?) neglijenţă. Sau abuz în serviciu (Jitză, nu te simţi nici în cel de-al 12-lea ceas?)

Cât despre UVVG, ei este mulţi, se cred intangibili şi dăştepţi! Pe lângă că nu plătesc, mai şi încasează taxe de la studenţi. Că facultăţile e privat şi nici măcar cea de tumbe (sau de sport, dacă vreţi) nu e moca!

Marea UNIRE (de la ski)

 

5 COMENTARII

  1. Prietene am înțeles cu Jiță treaba, am înțeles-o și p-aia cu Aiurel, da p-aia cu ”sora” n-am înțeles-o. În plus dacă chiar îți trece ceva prin bibilică în afară de flăcări violet, ai știi sau măcar ai înțelege că postul de secretar, fie el de comună, oraș, municipiu, etc. nu e nici călduț și nici ușor și nici nu îl deposedează pe primar de voința proprie prin care semnează documente. Să fi sănătos că minte-ți mai trebuie. Te-ai aprins din prima?

  2. Suntem in secolul XXI si inca nu suntem in stare sa lasam deoparte prejudecatile si discriminarile intre religii si credinte!
    Culmea e ca doar cei ”crestini” ortodocsi judeca alte religii si credinte si ii ponegresc pe ceilalti. Ar trebui sa iti fie rusine, tie, celui care ai scris un astfel de articol. Stii, chiar si musulmanii accepta alte credinte/religii si totusi ii consideram inchisi la minte, dar se pare ca evlaviosi ortodocsi sunt mult peste ei in ce priveste disciminarea si prejudecatile….si va mai numiti ”crestini”!!!
    P.S.: Ca sa nu existe loc de interpretare ca am gresit cuvatul ”ortodocsi” :
    – ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.

    • Da,liliana stim ce inseamna orthodox,la fel cum stim ce inseamna si sectant.sau „pocait”,sau fals profet.pai tocmai despre asta e vorba in articol.daca nu esti frate sau sora intru ratacire nu promovezi.deci voi ratacitii sau pocaiti cum va spuneti sunteti cu mentalitate medievala

  3. Autorul articolului pare că vrea să împuște doi iepuri dar nu are glonțul potrivit. Sunt chiar două teme abordate fără legătură între ele. Mai mult de atât, autorul sigur nu stăpânește suficient înțelegerea termenului sectant, și îl preia fără discernământ din vechiul obicei al preoților ortodicși din vreamea când Oastea Domnului s-a desprins din ortodoxie. Cât privește rătăcirea autorul din nou e într-o mare eroare.NU poți face astfe lde constatări dacă nu cunoști teremenii: ȘI se pare că el nu îi cunoaște chiar dacă ar vrea să lase această impresie.
    Până la urmă care e problema Că unii funcționari din primărie au ales un anumit mod de viață sau că cineva chiar îți bate joc de banii arădenilor? Aștept să înțeleg ce vrea exact să ne transmită autorul. Iar dacă îl asimilează pe primar cu pocăiții el face din nou dovada lipsei de informare. Prezența sporadică în locașuride închinare evanghelice nu înseamnă neapărat faptul că și aparții de respectivul cult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here