În urmă că câțiva ani, Jitză Falcă a lărgit un trotuar din Arad (situat vizavi de Cofetăria Astoria) pentru motive numai de el știute la acea vreme. În fosta clădire a telefoanelor s-a deschis, ulterior, un local de alimentație publică, Euphoria, pe numele său de scenă. A lărgit inexplicabil trotuarul, situat pe strada 1 Decembrie 1918, limitând, astfel, locurile de parcare, și așa insuficiente mai ales în zona centrală a orașului. Motivul: să permită Euphoriei (așa se numește berăria) să-și facă o ditamai terasă. Că Falcă a fost văzut deseori în localul cu pricina, elegant, de altfel, nu există loc de tăgadă și nici de invidie. Că și noi ne-am fi dus dacă ne-ar fi permis buzunarul. Însă, dacă e lege (chiar dacă locală) atunci să fie pentru toți.

Să ne explicăm, dragi comuniști plătitori de taxe și impozite locale. Autovehiculele, autoturismele etc. ale acestui birt (că, în fond și la urmai urmei oricât de select ar fi localul tot birt se cheamă!) parchează cum vor mușchii… șoferilor. Dacă pe cetățeanul de rând polițiștii locali și amendează dacă parchează cumva mai puțin regulamentar, și amenzile nu sunt mici, pe cei de la Euphoria (vezi foto) nu-i amendează nici dracu! Indiferent cum parchează.

Mai mult, sunt câteva mașini „civile” parcate în zonă și care au puse pe bord însemne (meniuri, legitimații etc.) cu Euphoria, care să ateste că proprietarii lor au legătură cu acel local. Și asta nu pentru polițiștii locali, de această dată, ci pentru cei de la RECONS, care sunt responsabili cu parcările, cioși mai bine zis. Drept să vă spunem nu am văzut vreun bon de parcare pe respectivele mașini și nici vreo amendă! Pe alte mașini am văzut… și, și! Adică, și bonuri de parcare, și amenzi.

Oare să fie privilegiați cei de la Euphoria? Dacă da, bravo lor! Dar de ce numai ei și cetățeanul de rând nu? Noi numa am întrebat. Jitză, poți spune ceva arădenilor care te-au ales, de ce unii sunt mai… egali decât alții?

URSUSUL arădean

4 COMENTARII

  1. Boule exista sms la recons ai omis acel aspect si se numesc tichete nicidecum bonuri de masa
    Ps: axeazate asupra articolelor ca assasinezi limba romana !!!

  2. De unde sa stie asa zis junalistul asta care a facut articolul de sms de parcare la 7420 si de tichet de parcare … daca nici macar nu citeste pe parcometru ce scrie
    „Jurnalistul” asta o fi o sluga care pentru un kg de cartofii si doua oua a acceptat sa se faca de ras cu un articol de 2 bani ??? Vad ca tu sluga ai voie sa jicnesti pe toata lumea,daca reconsul sunt „paznici” cu spui tu sluga …. iti transmit sa te mai speli ce dinti de la cat lingi ?

    • Domnule… Țin sa te contrazic, euphoria birt parchează unde vor ei în zona. Au parcat pe zona persoanelor cu handicap iar reconsul au vrut sa îmi de-a mie amenda (chiar dacă am autorizație de parcare pentru persoane cu dizabilități) pentru simplul fapt ca am blocat cetățenii de la euphoria.

Comments are closed.