Prefectul județului Arad, doamna Florentina Horgea, a prezentat, vineri – 02.02.2018 – în cadrul
ședinței de bilanț, „Raportul de activitate al Instituției Prefectului – județul Arad pentru anul
2017”. La ședință ne-a onorat cu prezența și Comisarul-șef de poliție Mihai-Dan Chirică,
Secretar de stat pentru relația cu instituțiile prefectului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În sala de festivități a Universității arădene de stat Aurel Vlaicu, locul de desfășurare a ședinței
de bilanț, au mai fost prezenți: Subprefectul județului Arad, parlamentari, reprezentanți ai
Arhiepiscopiei Aradului, ai conducerilor Universităților arădene „Aurel Vlaicu” și „Vasile
Goldiș”, primari ai localităților din județul Arad sau reprezentanți ai acestora, respectiv directori
sau reprezentanți ai acestora din cadrul serviciilor publice deconcentrate.
„Momentul de bilanț al anului 2017 este un prilej, pentru mine, să le mulțumesc tuturor colegilor
din aparatul propriu al Instituției Prefectului – Județul Arad, tuturor celor care au făcut ca
activitatea în anul care a trecut să se desfășoare în condiții optime. Le mulțumesc, în egală
măsură, structurilor MAI și MapN, ai căror reprezentanți și-au adus contribuția la bunul mers al
activității în anul 2017, reușind, împreună, să încheiem anul cu rezultate bune.” – Prefectul
județului Arad, Florentina Horgea.
La rândul său, reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Secretarul de stat
Mihai-Dan Chirică, s-a arătat mulţumit de activitatea Prefectului județului Arad,
Florentina Horgea: „Cu doamna prefect Florentina Horgea am o colaborare
eficientă. Am ţinut legătura în permanenţă şi consider că şi-a făcut întotdeauna
datoria, drept care, cu această ocazie, o felicit, alături de echipa ce i-a stat alături”.
BIROUL DE PRESĂ