Mă irită și agasează deja prea utilizata sintagmă „stat paralel”, un fel de marotă, pe care PSD/ALDE, alături de „clubul” celor acuzați de corupție și fraude fiscale (în special cu fonduri europene), cu care sunt înfrățiți, o vehiculează de ceva timp. Obstinația, vehemența și hotărârea cu care a fost lansat acest slogan, m-a pus pe gânduri inițial, pentru că n-am putut să concep că, la asemenea nivel, se poate lansa o astfel de manipulare grosolană, fără a exista dovezi certe care să susțină această ipoteza, respectiv existența unui „stat paralel” cu cel oficial. Și totuși, după luni de așteptare, în afară de bla, bla, bla…, nimic. Nicio dovadă a existenței „statului paralel”, care, deși se suține că există și operează la vedere, rămâne la fel de invizibil ca și îngerii sau dracii.

Dati nume, domnilor pesediști și toți ceilalți cei ce susțineți că există „statul paralel”! Veniți cu dovezi! Pentru ca, altfel, înțelegem că suntem în crepuscular, invadați de extratereștri pe care numai voi îi vedeți sau, tragem concluzia că sunteți paranoia, credeți în himere și ați inventat statul paralel ca să ne verificați cât suntem de tâmpiți! De când ați inventat gogomănia asta cu „statul paralel”, nu numai că n-ați făcut nici o dovadă a existenței lui, din contra, sunt tot mai convins că dovada existenței unui „stat paralel” cu statul normal, sunteți voi. Voi, PSD/ALDE/UDMR, care, în numele unui fantomatic vot majoritar (3,5 milioane din 18) încălcați la greu legile și Constituția, justificând, prin demagogie stupidă, de tip comunist, abuzurile comise și siluirea Constituției.

Nu, domnilor! Deși faceți tot ce puteți ca să se subînțeleagă că anumite instituții ale statului ar fi statul paralel (DNA, SRI și altele care nu vă fac jocul murdar) – dar vă feriți să le nominalizați, pentru că știți că mințiți și nu puteți dovedi -, în realitate voi numiți „stat paralel” pe toți ce nu va lasă sa încălcați legile și Constituția, așa cum vă doriți sau vă obligă să le respectați. Adică, numiți „stat paralel”, pe cine nu vă lasă să guvernați în stil mafiot, în numele demagogiei proletare, precum comuniștii, ca și cum ați fi puși de Dumnezeu, să furați, să înșelați, să mințiți și să nu răspundeți pentru astfel de fapte în fața legii pentru că sunteți politicieni și furați în numele și pentru popor și trebuie să beneficiați de imunitate totală.

Chiar așa? Imunitate totală, indiferent ce faceți? Asta propovăduiți?

Pavel ROMAN