Ca un adevărat părinte, Jiță Falcă, primarele care încă este, între două vizite prin Europa, se gândește și la copilul născut în biroul dreptunghiular de la kilometrul zero și îi dă zestre de început de an la fel ca anul trecut, adică 750 de mii de euro. Este prima sesiune de proiecte, mai va fi una la toamnă. Păi, nu e rău, nu? La ce performanțe a făcut ˝UTA – Campioana noastră˝ în toamnă, la cât management de calitate a prestat Șoani Meszar și la câtă carne i-au dat să mănânce proca și cu peluzarii lui, credem că Jiță le-a dat bine. Interesant este că de când nu mai stă la masa bogaților, proca a început să-și bârfească foștii tovarăși de luptă spunând că, defapt, au fost alocați mai puțini bani ca anul trecut !?! ( tot 750 de mii de euro s-au primit la sesiunea din primăvara lui 2017) și că, defapt, la echipă ajung mult mai puțini, cam jumate. Hopa, restul să fie paraîndărătul? Nu-i cam mult?

Noi încă așteptăm să vedem pe ce a cheltuit Meszar cei 1,3 milioane de euro primiți anul trecut. Ni s-a spus că sunt pentru orice altceva decât salarii. Bun și așa, dar cine poate să ne spună de ce acum în 2018, în prima zi când a preluat Ionuț Popa conducerea tehnică, echipa avea la dispoziție pentru antrenament 13 mingi și două seturi descompletate de maieuri verzi și roșii? A rămas Mister cu gura căscată când a văzut dotarea de ˝excepție˝făcută de amatorii din conducere. Cum să faci individualizare, cu o minge la 2 jucători? Păi noi credeam că ciordim-ciordim, dar mai și cumpărăm câte ceva, nu? Parcă totul era pregătit pentru retrogradarea în liga a treia.

Bine că a făcut Grădinariu școala de management sportiv, poate acum mai cumpără și ei vreo 5 mingi și două maieuri, vreun gărduleț și ceva copete.

Gopo, vecinu’ de pe Minervei

 

Pentru conformitate vă redăm mai jos lista tuturor proiectelor declarate eligibile de CMCA, în prima sesiune de finanțări nerambursabile din 2018 pe linie de sport:

„UTA – Campioana noastră” (Asociația FC UTA – 3.500.000 lei),

„Participare în Liga Națională de Baschet” (CS Baschet – 1.400.000 lei),

„Ediție aniversară Raliul Aradului” (AMC Racing – 500.000 lei),

„Participarea luptătorilor de la CS Astra, campioni în Superliga de seniori și juniori, la competiții” (ACS Astra – 280.000 lei),

„Turneul de vară Atletico – fotbal pentru copii și juniori” (ACS Atletico – 80.000 lei),

„Susținerea sportului de performanță majorete și twirling” (ACS Mistral – 50.000 lei),

„Continuitate în voleiul de performanță” (CS ProVolei – 50.000 lei),

„Mergem mai departe în fotbalul feminin” (ACS Piroș Security – 50.000 lei),

„Festivalul Internațional de Șah – ed. a XI-a” (Șah Club Vados – 50.000 lei),

„Aradul dansează” (CS Ballroom Dance – 40.000 lei),

„Festivalul luptelor arădene în Centenarul Marii Uniri” (ACS Astra – 40.000 lei),

„Pregătire și participare la CN de baschet” (BC Valbon – 30.000 lei),

„King of the Hill” (ACS Hard Enduro – 30.000 lei),

„Oina, tradiție și originalitate” (Univest – 22.000 lei),

„Șahul de performanță” (ȘC Vados – 17.500 lei),

„Finalele CN Ciclism pe șosea” (ACS Voința – 13.000 lei),

„Cupa FR la Ciclism pe șosea” (ACS Voința – 12.000 lei),

„Cupa Mureș 2008 – canotaj academic” (ACS Voința – 7.500 lei)

„Participare CN de Rafting” (ACS Voința – 5.000 lei).

Toate aceste proiecte însumează 6.177.000 lei, prima sesiune din 2017 atingând 5.750.500 lei.

Opt proiecte depuse la categoria „Promovarea sportului de performanță” nu au întrunit punctajul minim. Ele au fost depuse de: Atletico (2), Academia Broșovszky (ambele fotbal), ACS West Sport (2 – ambele bărci dragon), Asociația Județeană de Atletism (concurs de aruncări) și CS ProVolei (2 – volei pe plajă, respectiv volei seniori).

1 COMENTARIU

Comments are closed.