Scandalul cu numele și imaginea lui Arsenie Boca este departe de a se fi încheiat. După cum a relatat toată presa și televiziunile, a apărut la Arad un cetățean de bine, care a primit cadou, zice el, niște mărci înregistrate în Spania, valabile și în România, cu care s-au gândit alți băieți mai deștepți că ar putea pune mâna pe o felie dintr-o afacere de milioane de euro anual.

Noi, comuniști fiind, am aprofundat problema și nu ne-am luat după ambalaj și am desfăcut marfa. Ei bine, iată ce am aflat. Nu este vorba despre marca ˝Arsenie Boca˝ci despre două mărci, una ˝Arsenie˝și cealaltă ˝Boca Părintele˝, culmea, înregistrate pe nume diferite! Și atunci vin niște avocați care spun că este marcă și alăturarea celor două, adică ˝Arsenie Boca Părintele˝. Păi de ce nu au înregistrat atunci direct o singură marcă, cu numele complet? Pentru că nu au putut! Nici în România, unde notorietatea numelui este clară, nu poate nimeni să înregistreze numele unei persoane decedate! Nici în Europa, unde la o simplă căutare pe Google se prindeau ăia de la mărci care-i treaba. Nu știu cum i-a fraierit cu desenul cu părintele, copiat după o poză! căreia i-au atașat și ceva text. Păi cum să ai drept asupra pozei unui om decedat, cum susțin deținătorii prin avocații lor? E noaptea minții!

Cum ar veni, după ˝băieții deștepti˝ din energie, după cei care au făcut miliarde cu drumurile pe care nu le avem, după cei care au pus la pământ industria lăsată de comuniștii noștri, iată că au apărut ˝băieții deștepți˝din proprietatea intelectuală!

De acum, câțiva ani se vor duela avocații, iar între timp, va fi cam pauză la vânzări cu Arsenie Boca!

p.s. Se pare că e panică mare la kilometrul zero. Primul excursionist al Aradului s-a întors din țările și mai calde când a auzit niște zvonuri despre niște noi mărci puse la cale de băieții intelectuali … Gheorghe … Falcă Europarlamentarul sau Gheorghe … Falcă Primarul …  dacă rămâne omu fără nume, o să-i spunem simplu, Faraonul, nu? Sau Celentano de Arad

 

p.s. 2 oare ce nume s-ar putea adăuga la Andras … Ando ____ și la Iustin … Cionca ____  ca să iasă marca valabilă? concurs fără premii

 

Flacăra … roșie ca focul