Pe vremuri, nu demult trecute sau în alte orașe civilizate cu primari adevărați, arhitecții aveau onoarea și statutul lor. În Micălaca asta mai mare numit Arad, Jiță Falcă Celentano a reușit să-i umilească și pe ei în ultimul hal.

Mare ne-a fost mirarea când am trecut întâmplător pe lângă sediul lor aflat pe strada Tribunul Dobra, pe ușă scria pe o foaie A4 „Ordinul Arhitecților din România, filiala Arad” și orarul de funcționare. Asta poate e ceva mai puțin relevant, că nici nu vedeam poate ce e acolo, dar deasupra tot pe o foaie format A4 era scris un avertisment „ATENȚIE CADE TENCUIALA”!

Ce am fost și ce-am ajuns! Chiar să se dărâme și sediul arhitecților. Oare ce părere au „renumiții” arhitecți Ela Falcă sau Gheorghe Seculici? Că de Jiță Falcă nu tre să ne mai mirăm, el a plecat deja în viitor și sperăm să rămână acolo.

Proiectantul de serviciu