Țipătul femeilor aduse în pragul leșinului la umbra mustăcioarei de Teleorman a cutremurat Românica !„Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem pe Dragnea să ne …salută”. Sigur, corect ar fi să ne salute, dar trebuie să ne iasă rima și, oricum, musai să respectăm gramatica Veoricăi, că nu se cade să facem un afront la adresa campeoanei care a demonstrat, mai ceva ca Simona Halep, ce înseamnă să câștigi la mustață. Ce, e de ici, de colo, să ajungi europarlamentar, să ajungi prim ministru?

Păi, știți voi, amărâților care sunteți amărâți și vai de mama voastră, ce înseamnă să te bage în seamă un om de seamă, să te ia de mânuță, să te (TEL)drume cum să faci cum să dregi ca să răzbați în jungla politicii, să ajungi acolo unde se avântă vulturii, după modelul patentat de Băse, care a făcut dintr-o lingătoare de clanțe o zeiță pe care o venerau toți primarii de municipiu care adormeau cu icoana ei sub pernă?

Știți voi, amărăștenilor, că până și Răvășitoarea pune acatiste pe la biserici, pentru ca gîngavul care i-a dat meditații, distrugându-i tinereațea și sfărâmându-i visele de a deveni Nefertiti, să nu reușească să-i radă mustața ayatolahului suprem, mai ales că gângavul a ales să o declare Nefertiti pe o țoapă cu breton, care a ajuns, prin sprijinul nemijlocit al lui Băse, să taie și să spânzure ân Românica ? Tare i-ar mai fi plăcut Răvășitoarei să aibă un astfel de bărbat, nu un molâu care nu a fost în stare decât să facă rost de niște case, pe care să le piardă pe urmă la tribunal.

Să nu ne pierdem în amănunte, măi, muieri – pardon, femei, că muieri sună a sugerare de verdict, ceea ce contravine legilor justiției – haideți să ieșim cu pieptul înainte (intuiți la ce mă refer) la bătaie! Drag ne-a fost și drag ne-o fi pân la capătul lumii!

ToTh IO

!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here