Ce se întâmplă cu pădurile României, e dovada supremă a disprețului față de cetățean, a prostiei crase, corupției și imbecilității clasei politice românești din ultimii douăzecișiopt de ani. Același jaf, generalizat, practicat în stil mafiot de toate corporațiile multinaționale – care au prăduit resursele României într-un ritm de cataclism -, s-a produs în toate sectoarele economice ale României, sub administrarea unor cretini care, ajunși la putere, au profitat de prostia și toleranța cetățenilor (care n-au înțeles niciodată că sunt adevărații proprietari ai resurselor țării) și au administrat țara în interesul corporațiilor, contra unor comisioane și a susținerii politice.

Am ajuns, nu sclavi pe pământurile noastre și deposedați fraudulos de tot ce ne aparținea de drept, ci o populație bezmetică, dezbinată de lăcomie, infatuare, mizerie morală, tolerată cu greu în propria ei țară de către proprii ei conducători. Datorită unor guverne imbecile, care pentru a se menține la putere (cel puțin pe perioada mandatului), au amanetat și vândut toate resursele țării și acum ne batjocoresc impunându-ne și legi care să le înlăture răspunderea pentru faptele (jafurile) comise. Chiar să fim fataliști cronici și să ne merităm soarta? Chiar ăsta să fi fost prețul faptului că nu mai avem nevoie de pașapoarte și vize pentru a circula prin Europa? Eu cred că nu! Eu cred că acesta a fost prețul accederii și menținerii la putere(valoarea) cretinilor care ne-au guvernat, care, pentru câțiva arginți și pentru a-și etala aroganța prin prezența la putere, ne-au vândut, precum Iuda, pentru treizeci de arginți blestemați, cât a considerat Iuda că este prețul vieții lui Isus și cât consideră politicienii corupți că este valoarea lor.

Cam așa au considerat și guvernanții noștri, că este prețul aurului verde al României, cedat pe gratis mafiei Schweighofer. Comisioanele pe care le-au primit pentru lobby și protecție! Oare taxele și impozitele încasate de statul român de la această companie fac mai mult decât treizeci de arginți? Oare taxele și impozitele încasate de la această companie sunt pe măsura jafului și pierderilor înregistrate de România prin distrugerea fondului forestier și au meritat această exploatare iresponsabilă a fondului forestier? Pentru că, la pachet, pierderea fondului forestier, nu atrage numai pierderi financiare, cum se vehiculează, ci generează catastrofe umane și materiale, consecință directă a defrișărilor iresponsabile (Ex: Isula Paștelui, unde și viața a dispărut în urma exploatării totale a fondului forestier).

Dar le pasă politicienilor români, ce se dau în stambă zilnic la TV, ne fac proști (Nicolicea) și ne înjură zilnic (Pleșoianu), de faptul că munții o iau la vale, satele sunt înghițite de aluviuni și viituri (știați că un arbore poate reține opt tone de apă?) și o parte a României se transformă în deșert? Ei au salarii, indemnizații și afaceri rentabile, au bani în conturi în bănci străine, copiii și rudele în administrație și nu au nici o problemă în ceea ce privește viitorul, pentru că locuiesc în orașe sigure, unde munții nu se prăvălesc peste case. Singura lor preocupare o reprezintă menținerea la putere sau, măcar, în Parlament sau funcții bugetate, de unde să continue să administreze și să vândă resursele țării.

Și noi asistăm ca boii la spectacolul dat de politicienii care se încaieră pentru accederea la putere, la ciolanul puterii și la protecția mafiilor ce spoliază România de peste douăzecișiopt de ani. Și nu reacționăm nici când, din cauza exploatărilor haotice și totale, ni se surpă casele, ni se deșertifică ogoarele, ni se schimbă clima, nici când ni se iau pământurile, nici când ni se ia aurul, nici când ni se iau drepturile constituționale, nici când ni se fură banii din impozite și taxe, nici când suntem batjocoriți în spitale sau școli, etc. Cu capul plecat – cum șade bine unui român demn, nu? -, cu spinarea încovoiată de la atâtea plecăciuni în fața celor ce ne-au vândut și trădat, orgolioși până la prostie că suntem români (nici măcar n-avem bunul simț să acceptăm realitatea despre noi, așa cum ne văd alții), ne complacem în a fi umiliți, furați și desconsiderați de corporații precum Schweighofer care, de la cei mai importanți demnitari ai statului român, instituții publice (silvice, politie, parchete, fisc, justiție) și până la firmele complice, care taie și fură pădurile pentru Schweighofer, ne tratează ca pe un popor de corupți și proști, cum nu cred c-au mai întâlnit în vreo țară din lume. Să pui întreg fondul forestier al țării la dispoziția unei corporații mafiote, să le faci legi care să le protejeze furtul pădurilor, să elimini sau stopezi toate controalele privind legalitatea exploatărilor, să pui bețe în roate tuturor organizațiilor non-guvernamentale care vor să stopeze această catastrofă, ba chiar, în disprețul a tot ceea ce înseamnă dreptul suveran al poporului pe pădurile țării, să-i feliciți și premiezi pe cei care le jefuiesc, e dovada clară că România a devenit un stat condus și exploatat de mafie și că puterii politice nu-i pasă decât de conturile și averea lor privată, nu de țara și viitorul acesteia.

Pavel ROMAN