Pentru arădenii de rând, groapa ecologică de gunoi a Aradului este cunoscută ca ASA.

Înainte de trece la subiectul propiu-zis, haideți să facem un mic istoric al situației. Sediul central al companiei FCC Environment România SRL (proprietarul ASA) este în România, la Arad. La depozitul conform din Arad se depozitează aproximativ 130 de mii de tone de deșeuri anual. Toată infrastructura, cum ar fi hala de reciclare a deșeurilor, 2 poduri de cântărire, spălătorul mașinilor și stația de carburant sunt construite în cadrul companiei împreună cu zonele de manipulare necesare.

Buuuun! După cum știți, nu cu multă vreme în urmă groapa de gunoi a luat foc, fiind necesare câteva zile pentru ca pompierii și specialiștii de la ISU Arad să reușească să stingă focul și să înlăture, astfel, pâcla groasă și urât mirositoare care a pus stăpânire peste oraș. Nu prea contează dacă focul a fost pus intenționat sau gunoaiele s-au autoaprins, cert este că acest fapt s-a produs de când (și) acolo depozitează gunoiul RETIM-ul, firma care a câștigat licitația privind colectarea selectivă a deșeurilor din întreg județul Arad. Dar, despre contractul extrem de dubios pe care Aradul l-a încheiat cu RETIM-ul (firmă aparținând RER București și Consiliului Local Timișoara – deci banii încasați de la arădeni se duc în alte părți…) vom mai scrie. Mai ales că Adrian Țolea, fostul director al ADI Deșeuri (cei care au încheiat dubiosul contract, în defavoarea arădenilor) are foarte multe de spus, mai ales că a fost pus pe liber de către șefii din Consiliul Județean.

Revenind la „riscul” unui proces, noi, comuniștii de la Flacăra Roșie suntem aproape deciși să-i acționăm în judecată pe cei de la ASA. Și asta pentru că ne-au copiat, la propriu, sloganul (pe care îl avem înregistrat la OSIM, alături de sigla ziarului) care sună așa: se aprinde din prima! Cum s-a aprins și groapa lor ecologică de gunoi, de altfel.

Cât despre colectarea selectivă, cei de la RETIM pun de-a valma în autospecialele folosite la colectare tot ce pică la mână, de-a valma: gunoiul menajer, plasticul, sticla, alte deșeuri etc. Și atunci cum dracu să nu ia foc gunoiul colectat… selectiv?

Sică BIBILICĂ

Foto: livearad