Stimați tovarăși și pretini, stați și nu vă alarmați, că nu suntem noi Cassandra să prevedem dezastrul partidului lui Falcă! Noi voiam să zicem că s-au încheiat așa zisele zile ale Aradului, care, de fapt, au fost zilele PNL-ului, mai bine zis PDL-ului. Că pe banii arădenilor, Falcă Celentano a adus la Arad tot soiul de cântecaci care și-au umplut buzunarele și le-au umplut și pe cele ale lui Falconeti.

Toți PNL-iștii, în frunte cu cei de frunce (Glad Varga, Iustin Cionca, Andras Ando, Geanina Pistru, Sergiu Bâlcea, Călin Bibarț etc.) s-au distrat la maximum, prin cartiere, pe malul Mureșului și pe ștrand. Pe banii noștri au făcut baie de mulțime și au arătat cu degetul spre ticăloșii de PSD-iști, care nu au venit să se distreze alături de arădeni, să le dea exemplu de cum se dau 30 de lei pe o scovardă sau pe niște tăiței cu maglavais, în scopul preamăririi liberalilor care au făcut posibilă distracția.

Până și Sfânta Vineri de vinerea trecută a fost subordonata lui Celentano, făcând posibilă nefuncționarea niciunui alt loc de distracție înafară de cele poruncite de faraon și de Glad Varga, baștanul festivalului Picnic de Arad. Totul a fost închis vineri seara, inclusiv cele două plaje de la Ghioroc, studenții, pruncii bezmetici, tinerii frumoși și liberi nu au avut alt loc de desfășurare în afară de cele rezervate de către gașca PNL-istă.

Oare, de ce?

GLAD to meet you!

P.S. Deputatul PNL Arad Glad Varga a pus-o de ceva original. A implementat conceptul picnic food, preț de o săptămână, în cadrul Zilelor Aradului. Comercianții acceptați să se desfășoare în Parcul Eminescu au avut de achitat către organizator, adică firmei coordonate de deputat, o taxă de închiriere de spațiu (până la 1800 lei) plus 20% din încasări. În schimbul acestor bani, aceștia au beneficiat de clienți, dar și de curent, ridicat gunoi, toalete, concerte etc. etc.. Fain!

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.