Poate v-a luat prin surprindere protestul magistraţilor de pe scările Curţii de Apel Bucureşti, protest de care conducerea acestei instituţii s-a delimitat în mod categoric şi foarte pertinent.
Nu a existat acordul Curţii de Apel Bucureşti pentru acest protest, nu a fost notificată conducerea instituţiei. Aşadar, nişte magistraţi apăruţi ca de nicăieri s-au hotărât să protesteze. Şi dacă spuneam că poate pe unii i-a surprins „demersul magnific“ de apărare a independenţei justiţiei, demers „animat“ de nimeni altul decât arhicunoscutul, omniprezentul, inegalabilul şi inimaginabilul Vasilică Dănileţ, mie mi-a provocat o mare stare de greaţă. Mi-am adus aminte ce spunea George Budoi, la un moment dat, în „Dicţionarul slugarnicului şi slugărniciei“: „Este o mare diferenţă între slugă şi slugoi. Să fii slugă nu e ruşinos: munceşti la stăpân şi-ţi câştigi pâinea cinstit. Să fii slugoi e însă josnic: slugoiul manifestă o supunere josnică, oarbă, excesivă, este totdeauna umil, servil, este lipsit de demnitate şi de principii, îşi oferă serviciile şi fără să-i fie cerute, ba, o face cu un nemăsurat exces de zel, este o unealtă necondiţionată a răului în mâinile stăpânului“.
A trecut ceva timp şi poate unii nu-şi mai amintesc ce spunea Dănileţ într-o postare în care povestea cum mama sa a trântit uşa în nas unor persoane venite să strângă semnături împotriva homosexualilor. Fostul membru CSM a dat curs unor afirmaţii făcute de un cetăţean, care, văzând poziţia lui Dănileţ faţă de homosexuali, a afirmat: „Pe principiul dvs., nici zoofilia nu face rău cuiva, nu?“. Răspunsul lui Dănileţ a venit prompt şi halucinant: „Doar să nu ţipe animalul de durere. Mai ales dacă e al dvs., nu al lui… Sincer, la o astfel de întrebare răspunsul meu e chiar diplomat. Sper însă că săriţi să apăraţi porcii când vecinii dvs. îi taie la gât cu satârul şi apoi îi ard pe foc… Că ucisul animalelor e mai ceva ca violatul lor. Ca să nu mai spun că mâncatul animalelor ucise e un fel de profanare“.
Aşadar, oameni buni, vă las să stabiliţi singuri cu ce fel de oameni se face justiţia în România şi dacă concluzia la care ajungeţi o să vă îngrozească, vă dau o veste terifiantă: Dănileţ nu este singur. Are foarte mulţi învăţăcei, mai ales că acest personaj, fost membru CSM, îşi făcuse un obicei din a veni la fiecare examen de admitere în magistratură să vegheze la bunul mers al justiţiei şi la modul de accedere în această profesie, până acum un sfert de secol considerată de către unii nobilă.
Revenind la stupoarea cu care toţi am asistat la răzmeriţa unor magistraţi care se vor independenţi, vreau să vă spun că această zi de 16 septembrie 2018 nu a fost aleasă întâmplător. Aceasta este data la care în Bucureşti s-a desfăşurat concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, efectivă şi pe loc. Sute de judecători şi procurori din toată ţara se aflau în Bucureşti pentru susţinerea concursului şi, folosind acest prilej, s-au aşezat pe scările Curţii de Apel Bucureşti pentru a-şi striga în gura mare independenţa.
În aceste condiţii, este momentul mai mult decât oricând ca minţile neatinse de „strigătele animalului“ să ceară imperios unui CSM care se vrea independent şi nepopulat cu exemplare precum Vasilică Dănileţ să reamintească domnilor judecători şi procurori că primesc un salariu „special“ şi o pensie „specială“ tocmai în considerarea privaţiunilor la care sunt supuşi de-a lungul carierei, privaţiuni care se regăsesc în interzicerea de a se abţine de la orice acţiune care ar aduce un prejudiciu de imagine justiţiei, în interzicerea de a desfăşura activităţi comerciale, de a face grevă şi de a reprezenta în orice moment al vieţii lor un model de viaţă şi un element de siguranţă şi de predictibilitate a actului de justiţie.
Atunci când te afli într-o sală de judecată, în faţa unui judecător care face afirmaţii precum cele ale lui Dănileţ, zău că-ţi vine să-ţi cauţi dreptatea în altă parte şi să ţi-o faci cum ştii tu mai bine. Aceste lucruri trebuie să-i pună pe gânduri pe cei care au promovat asemenea instrumente obediente în rândul magistraţilor, conform principiului „nulităţilor controlabile“, şi să realizeze că în acest fel creează o stare de insecuritate socială, aruncând în derizoriu un pilon al oricărei societăţi civilizate şi al unui stat de drept construit pe principii democratice. Felul acesta rudimentar în care au primit ordin să iasă în stradă şi în care au înţeles unii să se folosească de împrejurarea că foarte mulţi judecători şi procurori se aflau în Bucureşti pentru susţinerea examenului aminteşte de metodele securiste din perioada de
dinainte de 1989. Un alt lucru demn de luat în seamă este şi modalitatea de admitere în această profesie, care seamănă pe zi ce trece un fel de lagăr pentru spălarea creierelor: examene care se promovează doar pe bază de memorare, grile controversate la care se admit contestaţiile doar pentru cine este nevoie etc., etc., dar cum animus şi anima magistraturii au devenit protocoalele şi SRI, nu ar mai trebui să ne surprindă grilele de la admiterea în magistratură în care se regăsesc cu predilecţie referiri la sex cu prostituate, sex oral sau anal şi lista poate continua, însă mă împiedică raţiuni ce ţin de morală.
Deşi optimismul m-a caracterizat dintotdeauna, citind ce spunea Aldous Huxley în 1961, pot spune cu mâna pe inimă că mă încearcă cel puţin un sentiment de teamă amestecată cu un soi de furie faţă de neputinţa unei societăţi şi a unui popor de extirpa un rău milenar care a dăinuit pe aceste meleaguri: răul cozilor de topor.
„Va exista, în cursul generaţiei următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-şi iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să spunem aşa, şi producând un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăți întregi, astfel încât oamenilor le vor fi luate libertăţile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distraşi de la orice dorinţă de a se răscula prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor îmbunătățită prin metode farmacologice. Şi aceasta pare să fie ultima revoluţie.“ (Aldous Huxley, Tavistock Group, California Medical School, 1961)
Ciprian DEMETER
