Cea de a II-a ediție a Congresului de Gastronomie și Vin a avut loc la București, la Muzeul Național al Literaturii Române. Invitați de seamă, specialiști în ale gastronomiei și vinificației au participat la dezbaterile privind clasificarea unităților de alimentație publică și cele despre identitatea gastronomică națională și regională.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost reprezentantă de către Anca Dicu, cercetător științific în cadrul Facultății de Ingineria Produselor Alimentare, Turism și Protecția Mediului din cadrul UAV Arad care a făcut parte din echipa de moderatori a panelului de discuții despre identitate națională și regională, alături de Radu Dumitrescu (Chef & owner Bistro Voila), Ioana Pătrășcoiu (My Secret Romania, organizator Oltenia & Muntenia Brunch) și Nico Lontras (co-initiator al Congresului, chef, Rare Food Services). „Participarea Universității Aurel Vlaicu la acest congres este foarte importantă nu doar pentru a intra în legătură cu specialiștii din cele două domenii de activitate ci și pentru oportunitățile de colaborare care se deschid și care ne permit să derulăm proiecte cu impact național și internațional” – a punctat prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
„A fost o experiență extraordinară, au avut loc discuții aplicate care, cred eu, vor avea efect în viitor, menite să încurajeze păstrarea și promovarea identității naționale culinare. Mă bucur că am reușit să stabilim noi contacte cu mediul economic, cu specialiștii din cele două domenii cu care vom iniția în viitor proiecte comune în Arad” – a punctat Anca Dicu.